De Crăciun, tradiţionalii cârnaţi şi friptura de porc nu lipsesc de pe masa niciunui român.
Sfaturile medicului veterinar, în speță, a șefului de birou igiena produselor alimentare de origine animală din cadrul D.S.V.S.A. Suceava, Danuț Corneanu, vi le împartașim și dumneavoastră, cititorii noștri, cu speranța că veți ține cont de ele și vă veți petrece sărbătorile de iarnă în liniște și fericiți alături de cei dragi.
Astfel, ca să nu riscaţi să vă îmbolnaviţi , cumpăraţi carne din unităţile autorizate sau solicitaţi un examen pentru trichineloza.
Chiar dacă de Crăciun, sacrificaţi un porc pe care l-aţi crescut în propria gospodărie, reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava vă recomandă să-i faceţi examenul trichineloscopic înainte de consum.
Examenul se execută pe probe de carne, recoltate de la animalul sacrificat (pilierii diafragmatici, musculatura intercostală, musculatura de la baza limbii).
Verificarea se face la circumscripţiile sanitar-veterinare, iar taxa este de 9 lei noi.
De asemenea, tot aici puteţi face şi sesizări,în cazul în care aveţi îndoieli despre calitatea cărnii pe care aţi cumpărat-o, nerespectarea condiţiilor de transport, depozitare, manipulare şi valorificare a produselor alimentare de origine animală.
Înainte de cumparare, pentru a fi siguri că nu există nici un fel de probleme, verificaţi dacă produsul este însoţit de certificat sanitar-veterinar de transport şi are ştampilată marca de sanatate proprie unităţii de sacrificare.
Direcţia Sanitar-Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava atrage atenţia:
-că, toată carnea rezultată din tăierea de porcine în gospodăriile populaţiei e destinată numai consumului familial, fiind interzisă comercializarea ei, inclusiv în unităţile autorizate sanitar-veterinar.
-că nu e permisă nici sacrificarea de porci în târgurile de animale vii şi în vecinătate.
– că verificarea cărnii se face în circumscripţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de pe întreg teritoriul judeţului.
Pentru a preveni infestarea cu trichineloză este indicat să urmăm câteva reguli:
1-carnea de porc trebuie analizată de un medic veterinar ;
2-dacă sunt tăiaţi mai mulţi porci dintr-un coteţ, trebuie verificată carnea tuturor;
3-examenul trichineloscopic este obligatoriu şi pentru carnea de mistreţ, urs şi nutrie;
Bogdan Caba