Nici bine nu s-au încheiat alegerile generale că s-au şi pus pe treabă noii demnitari de Fălticeni.Cel puţin doi am descoperit noi că se gândesc la bugetul ţării noastre şi au un dinte împotriva risipirii banului public.Este vorba de senatorul Ovidiu Donţu şi deputatul Eugen Uricec,care,ajunşi în pragul deschiderii cabinetelor parlamentare,au realizat că acestea nu fac decât să crească cheltuielile parlamentului.
Chirii,întreţineri,personal la fiecare iar venituri concrete,să fim sinceri,nu prea sunt ori nu se văd.Numai că ei vor să ajute bugetul,nu să-l încarce cu alte costuri.
Oameni cu iniţiativă,cei doi au pus mână de la mână şi au deschis împreună(e mai ieftin!)un cabinet stomatologic,în municipiul Fălticeni(vezi foto-strada Maior Ioan),unde,pe lângă audienţe,cei doi vor face şi intervenţii stomatologice.Alegătorii vor fi mai câştigaţi pentru că,atunci când vor ajunge la cabinetul celor doi,dacă problema nu îşi va găsi rezolvare,cel puţin vor pleca cu dinţii reparaţi.Minim o plombă provizorie.Şi,la preţuri modice, că doar i-au votat.Tarifele vor fi stabilite în funcţie de culoarea fularului sau găleţii,după caz, şi după valoarea venitului majorat de actualul guvern.
Intervenţiile vor fi nedureroase pentru fanii USL şi dureroase pentru cei care ARD de nerăbdare să-i vadă plecaţi de la guvernare şi din parlament.Acestora din urmă li se va umbla,pe româneşte,la măsele.
( Ziarul de pe Net– Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare)