In data de 25.01.2013, la ora 09.30, Postul de poliţie Cornu Luncii, a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112”, de către un tehnician de rețea din cadrul unei societăți de telefonie, despre faptul că a fost sustras cablu telefonic de pe stâlpii din beton din satul Dumbrava.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că, pe raza satului Dumbrava, din comuna Cornu Luncii, pe DJ.209A, a fost tăiat circa 230 m liniari cablu de diferite mărimi, ce se afla pe patru stâlpi din beton.
Valoarea prejudiciului urmează a fi stabilită și comunicată de către reprezentații societății păgubite. S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net