* fundaţia AUCI Italia sprijină gratuit cu proteze tinerii de 20-40 de ani, cu sistem inclus masă, cazare, tratament şi protezare
* povestea incredibilă a unui român care a aflat de pe forumurile internaute că poate să meargă
* traseul unui bolnav care “poate scăpa de durere dacă se aruncă de la etaj-recomandarea medicului”
[slideshow gallery_id=”22″]
„Niciodată nu ştii ce o să ţi se întâmple în viaţă”,asta poate caracteriza povestea prea adevărată pe care urmează să o prezint în acest material.Cu detalii pe care, sincer, aş fi preferat să nu le cunosc, să nu le destăinui, şi să nu se întâmple în anturajul meu.
Îl cunosc pe Cristi Cîrciu din copilărie şi, pot spune sincer, că l-am văzut făcând bune şi rele. În limita normalului, fără abateri grave, şi cu o forţă fizică şi psihică de invidiat. Cei care nu îl cunoşteau îi spuneau Belzebuth, şi nu pentru că era o prezenţă care putea fi ușor ignorată.
La fel a rămas şi după boala gravă care l-a afecta. Vă dau un exemplu povestit de un prieten comun: după ce i s-a amputat primul picior, s-au întâlnit în faţa Policlinicii. După discuţiile obişnuite, la despărţire, Cristi i-a spus:”Transmite băieţilor că vin şi eu la o cafea, imediat ce-mi creşte piciorul”. Şi o spunea râzând,fără amărăciunea omului dărâmat de ceea ce i se întâmplă. Ne-am văzut la scurt timp după aia, întâmplător, în Spitalul Suceava, unde mi-a povestit că ar vrea să meargă iarăşi dar costă foarte mult şi nu îşi permite să plătească o proteză. Sprijinul venit de la stat nu acoperea diferenţa mult prea mare şi era condamnat să rămână în scaun.Iată povestea sa, spusă în puţine cuvinte, dar suficiente să nu fie nevoie de altele.
„Povestea mea a inceput în anul 2000. Într-o noapte, am simţit o durere groaznică la piciorul drept , eram în stare să îmi tai piciorul singur, aşa de tare mă durea. După aia am văzut că nu este aşa de uşor. Am chemat salvarea pe la două noaptea, dar a venit la ora cinci dimneaţa şi, între timp, durerea a mai scăzut şi am refuzat atunci să merg la spital. Dimineaţă m-am dus la spitalul din Suceava, unde am fost internat şi apoi transferat la Iaşi. Fără bani și relații nu m-a băgat nimeni în seamă. Mi s-a făcut o intervenţie care nu a reusit, m-au externat spunându-mi că trebuie să-mi taie piciorul. Am refuzat şi am apelat la un medic naturist. Timp de 4 ani a fost bine, am reînceput munca, dar după un timp durerile au reapărut şi m-am dus la Bucureşti, la Fundeni. M-au consultat şi au spus că se rezolvă dacă am bani. Am venit acasă, am luat de la bancă 100 milioane şi m-am reîntors la spital. Mi s-a spus cât mă costă, am plătit, m-au operat, mi-au pus un bypass care nu a funcţionat. M-au trimis acasă şi, la nici o săptămână, durerile au reapărut. Erau groaznice, numai cu morfină îmi treceau cât de cât. În timpul operaţiei am fost infestat cu un microb intraspitalicesc foarte puternic(stafilococul auriu) şi, din cauza acestuia, piciorul s-a infectat foarte tare si a urmat amputația – alternativa era moartea. Ei au dat din umeri și cam asta a fost experienţa mea la Fundeni. La al doilea picior a fost la fel, numai că s-a întâmplat la un spital din zonă şi, bineînţeles, fără să dau bani nu au vrut să îmi amputeze piciorul. Cel mai ciudat tratament primit, că altfel nu pot să îi spun, a fost într-un spital unde, un medic venit la strigătele mele, mi-a spus să mă arunc de la etaj- aşa o să-mi treacă orice durere. Am suferit foarte mult în spitalele din ţara asta, aşa că nu vreau să mai stau internat în spitalele noastre nici un minut”.
*de la o proteză din sistemul românesc la un click distanţă de o proteză normală în Italia
[slideshow gallery_id=”23″]
Până una alta, Cristi a căutat salvarea tot acasă, în România. O Românie a anilor 2000.
După ce i s-a amputat primul picior, a sperat că va merge aproape la fel ca înainte, cu ajutorul unei proteze. A apelat la o fundaţie românească şi aceasta l-a trimis într-un centru şi i-a făcut o proteză. Aparent nu cu mulţi bani. De acasă nu trebuia să dai mai nimic dar, când ajungeai acolo, trebuia să plăteşti orice şurub în plus. O casă echipată, pusă la dispoziţie complet şi un pachet minim asigurat din fonduri de stat. Restul, după cazare, când începeau să curgă cheltuielile. A dat bani în plus şi s-a defectat în prima zi de cum a ajuns acasă. Când a cerut să fie reparată în garanţie, a fost certat că “doar nu fac eu componentele “–declaraţia medicului,un neamţ autentic mioritizat de fondurile asigurărilor de stat.
Atunci au început căutările lui Cristi pe internet şi a descoperit fundaţia AUCI Italia.
După un click pe un forum care spunea despre proiectul italienilor şi o aşteptare firească, a fost programat să meargă în Italia la un control.Cu inima cât un purice şi cu teama să nu fie dus la cerşit, a urcat în avion. A ajuns pe aeroport cu 50 de euro în buzunar. Acolo a aşteptat 30 de minute, poate cele mai lungi din viaţa sa.
“Am fost personal în Italia, la Roma, la spitalul Gemelii, unde l-am cunoscut pe Dr. Massimo Liberatori care este unul din coordonatorii proiectului, cu toate că atunci când am fost, am avut o retinere că nu ştiam unde ajung. Cum la noi nimic nu e gratis, mi-am făcut griji dar, când am ajuns in Roma, Dr Massimo m-a aşteptat în aeroport. Am fost la centru de protezare în vizită, după care am fost la spital şi m-a internat pentru un control. După asta m-a pus pe lista de aşteptare pentru proteze şi am refuzat protezarea din cauza celor 2 operaţii la încheitura picioarelor- m-ar deranja foarte tare că sunt cam gras şi nu le-aş suporta. Însă am transmis mai departe şi am cunoscut patru băieţi cu probleme pe care i-am ajutat. Acum sunt pe lista de aşteptare. Am văzut acolo oameni care au primit proteze şi merg fără probleme. Încerc să fiu un reprezentant al celor de la AUCI. În Romania, de peste 6 ani proiectul TINERI PE PICIOARE, care se adreseaza bărbaților cu vârste cuprinse între 20-40 de ani, dezavantajaţi din punct de vedere social si economic, care în urma unui eveniment traumatic au suferit amputarea unuia sau a mai multor membre, pot beneficia de o protezã(proteze) IN MOD GRATUIT .Un caz de succes este cel al lui Laurenţiu Burlacu, din Braşov, care deja a fost protezat şi merge fără probleme”, a mai spus Cristi.
*fundaţia AUCI, un proiect italian cu implicarea unui preot din Milişăuţi, Suceava
[slideshow gallery_id=”23″]
Conform site-ului oficial al fundaţiei, prin proiectul „România – tineri pe picioarele lor” se doreşte îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a persoanelor cu dizabilităţi, cu vârsta între 20 şi 40 de ani, dezavantajaţi din punct de vedere social şi economic, care, ca urmare a unui eveniment traumatic, au suferit amputarea unuia sau mai multor membre.
Pacienții sunt asistați din punct de vedere economic de către AUCI, care suportă plata integrală a protezei, a transportului din şi către România, a cazării şi a mesei pe perioada tratamentului.
Prezentare parteneri fundaţia Auci:
AUCI (Asociatia Universitara pentru Cooperare Internationala) a fost fondata in anul 1976 in cadrul Facultatii de Medicina si Chirurgie a Universitatii Catolice din Roma, din initiativa unor persoane cu specializari diferite.
Coordonatorii proiectului
Dr. Massimo LIBERATORI
Departamentul Ştiinţe Chirurgicale, Facultatea de Medicină şi Chirurgie, Universitatea Catolică ”Sacro Cuore”, Roma
maxiauci@gmail.com
Dr. Franco Loreto MELE
Departamentul membre inferioare, Centru de proteze INAIL, Vigoroso di Budrio, Filiala de Roma
fr.mele@inail.com
Dr. ssa Patrizia SILVESTRI
Departamentul membre inferioare, Centru de proteze INAIL, Vigoroso di Budrio, Filiala de Roma
psilvestri@email.it
Dr. Ilie URSACHI
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Roma
Parohia ”Zămislirea Maicii Domnului”, Roma 9 – La Rustica
ursachi_ilie@yahoo.com
‘’Din postura de coloborator al Asociației Auci v-aş ruga, ca împreuna cu dumneavoastră, să facem cât mai cunoscut acest proiect“TINERI PE PICIOARE”prin intermediul presei locale, televiziunii locale, radiolui local cât şi prin lipirea de afişe sau fluturaşi, pentru a fi accesibil cât mai multor băieţi cu amputaţii din toata ţara.
Vreau să vă aduc la cunoştintă că există în România de peste 6 ani proiectul TINERI PE PICIOARE care se adresează baieţilor cu vârste cuprinse intre 20-40 de ani, dezavantajaţi din punct de vedere social şi economic, care în urma unui eveniment traumatic au suferit amputarea unuia sau a mai multor membre, pot beneficia de o protezã(proteze) ÎN MOD GRATUIT. Mentionez că printre aceste cazuri se pot afla si băieţi care, în lipsa banilor sau a neajunsurilor de zi cu zi, au fost nevoiţi să meargă la CERŞIT pentru ar avea o viaţă mai uşoară. Ştim cu toţii că în România o persoană cu handicap este foarte greu acceptată în societate şi mai ales de angajatori. Asociaţia Auci prin proiectul TINERI PE PICIOARE vrea să ajute aceşti baieţi neajutoraţi şi amărâţi să poată obţine proteza sau protezele de care au mare nevoie pentru a fi mai independenţi ‘’, ne-a mai declarat Cristi Cîrciu.
Proiectul TINERI PE PICIOARE are scopul de a-i ajuta pe tinerii români lipsiţi de membre, de a efectua demersurile şi procedurile medicale necesare pentru obţinerea protezelor de înaltă calitate estetică şi funcţională.
O proteză costă foarte mult pentru că este ca o maşină. Asociatia AUCI oferă proteze GRATUIT fiabile pentru că băieţii sunt tineri, iar acestea trebuie să-i ţină o viaţă, Proiectul “TINERI PE PICIOARE” a luat naștere in iunie 2005 și, de atunci, de la un an la altul au fost ajutați din ce în ce mai multi cetăţeni români cu amputaţii.
Asociatia Auci este deja în colaborare cu: Facultatea de Bioinginerie Medicală (IASI), Fundatia Solidaritate și Speranta (IASI), Asociatia Handicapatilor Fizic Satu Mare (AHFSM) Satu Mare, Asociatia Il giocattolo per la Romania Parma/Anina.
Pentru mai multe detalii:
Circiu Cristinel Tel 0745765868 E-mail circiucristinel@yahoo.com
.
.
Sergiu Jipa
Ziarul de pe Net
domnu cristi trimiteti-mi actu de colaborare astazi ca sa pot sa iau pacienti nu pot sa le spun pina nu am acte sa le arit.astep sa ma sunati.
domnu cristi astept astazi sa ma suna-ti
Ma numesc blaga ionel din judetul iasi an varsta de 40 ani sufer de ,distrofie musculara si am mare nevoie de un carucior electric. va multumesc .nr meu de telefon este 0232716714
Din ianuarie 2009 astept un raspuns in legatura cu proteza promisa de domnul Massimo Liberatori