- A. Răspunsurile la testul propus în ediţia trecută (nr.6) sunt:
1.Chamfort; 2.Hugo; 3.Joubert; 4.Vauvenargues; 5.J.Renard; 6.Rousseau; 7.Montherlant; 8.Boileau; 9.J.Cocteau; 10.Voltaire.
Dănţuitorii de “Harlem Shake” care ştiu citi (prin postacii aferenţi), dezlănţuiţi zilele trecute într-o sală de clasă din Fălticeni, n-au indicat niciun răspuns corect, după prostul lor obicei.
- B. Bustul lui Nicu Gane a fost furat din Copou, de lângă teiul lui Eminescu.
Bine că n-au luat teiul. Sau vreun plop de prin poezie, lăsându-ni-i cu soţ pe ceilalţi.
Şi, trebuie s-o spună cineva şi pe asta, mai bine ar fi luat tăbliţa de pe clădirea principală a Colegiului Naţional “Nicu Gane”, ca s-o ducă într-un loc mai potrivit, la câţiva paşi mai încolo, lângă sediul primăriei din Fălticeni, pe clădirea în care Artur Gorovei a găzduit, după anul 1892, “Şezătoarea”.
Şi aceasta pentru că, în mod sincer cred că administraţia locală ar trebui să reflecteze dacă nu ar fi indicat, în sfârşit, să schimbe numele colegiului – ori de câte ori dau peste câteva pasaje din cartea “Viaţa lui Mihai Eminescu” a lui George Călinescu:
“… se formase în sânul [Junimii] un grup alimentat mai ales din caracudă, zis grupul celor opt, prezidat de N.Gane, şi care lua poziţie regulat împotriva obscurităţilor filozofice din poezia lui Eminescu şi a lui Bodnărescu, profesând deci claritatea.
Cine cunoaşte literatura mediocră şi leşinată a lui Nicu Gane, zis Drăgănescu, nu se mai îndoieşte de dispreţul cu care Eminescu trebuie să-l fi privit”.
Daţi-ne voie să-l imităm pe Eminescu şi, privind spre soclul statuii lui Nicu Gane din faţa colegiului, să considerăm că ar avea nevoie de o bruftuluială urgent aplicată.
Continuăm, în loc de aceasta, să-l cităm pe marele critic:
“Caracuda, cei opt, cu preşedintele lor Nicu Gane, n-aveau nici cultura filozofică trebuitoare, nici educaţia estetică evoluată cu puţin peste concepţia nuvelei ca naraţiune pură. Cu cea mai mare sinceritate, dar, ei tuşeau cu înţeles, îşi mutau scaunele, comunicau ironic cu coastele şi cu coada ochilor, întărindu-se reciproc în convingerea că nuvela lui Eminescu (“Sărmanul Dionis”,n.n.) era o elucubraţie […].
[…] Pe dată ce Eminescu venea la un punct simbolic, cum ar fi deschiderea de către Dionis a cărţii de astrologie, Nicu Gane sărea ca ars: <<Na,iarăşi filozofie>> – filozofie fiind pentru el sinonim cu efort cerebral”.
Nu e de mirare, aşadar, că “indignarea lui Eminescu fu la culme când şedinţa [Junimii] trebui să se ţină la N.Gane:
– Credeam, strigă Eminescu – că am scoborât ultima treaptă când ne-am adunat la
Negruţi. Iată că din cauza mizerabilei politice suntem nevoiţi ca să ajungem la Nicu, mâine-poimâine poate vom fi obligaţi să ne adunăm la Burlă sau la Gheorghiu”.
În utila şi documentata carte “Fălticeni – repere în timp” a lui Vasile NISTOREASA,
ni se reaminteşte că Gane s-a ales cu titlul de “preşedinte al celor nouă”, de şef al caracudei junimiste, prin urmare, adică al acelora “care aveau imperinenta modestie de a se declara că nu înţeleg nimic”(G.Ibrăileanu) şi “recunoşteau cu francheţă că nu pricep”(G.Panu), cu menţiunea că grupul îşi schimba componenţa după împrejurări, dar preşedintele rămânea întotdeauna Nicu Gane, care îşi făcea o onoare din aceasta.
Onoare pe care, parcă, noi nu prea o încercăm, deşi cel ce a consemnat aceste gânduri este din rândurile “găneştilor” (cine-a scos vorba asta, calchiind-o după “cantemiriştii” Cellei Serghi sau extrapolând-o în afara neamurilor lui N.Gane, ar fi făcut mai bine să şi-o păstreze pentru biată sinea sa) şi este, ca şi nuvelistul (care a deţinut cinci mandate de primar la Iaşi), liberal.
C. Poetul local Filip MERARU ţine să ne aducă aminte, şi în această ediţie, de existenţa sa – boemă prin excelenţă, trimiţând redacţiei următoarea, dacă putem să-i zicem aşa, poezea:
Sic !
mă amuz uneori să susţin că n-am suflet
ies în stradă şi susţin treaba asta
pur şi simplu
cei care mă iubesc mă cred
ei mizează pe dragoste pe sinceritate
lucruri verificate
şi nu se înşeală foarte mult
cei care nu mă iubesc nu mă cred
ei se bazează pe umanism
chestie verificată
şi nu se înşeală foarte mult
numai eu
neiubindu-mă şi neurându-mă
cu mine la mijloc şi cu sentimentele mele
sunt singur şi mă uit la timp
cum mai pune el ceasurile în mişcare
iată-l pe faţa unei femei
şi iată-l acum spânzurat pe turnul primăriei
ah dar să mă vedeţi în zilele cu suflet
nici viaţa nu-mi mai încape în secundele lor
mareu înghesuită mereu pe dinafară
între o secundă şi alta văd multe întâmplări netrăite
şi nu ştiu să fi fost vreodată altcumva decât sunt
(Filip MERARU)
D. Ca de obicei, vă propunem, ca test, să ne indicaţi numele autorilor
următoarelor aforisme (dar, mai ales, să le citiţi cu plăcere) :
1. Oamenii mari sunt uneori mari până şi în lucrurile mici.
2. Un om civilizat este acela care preferă să primească un pumn decât o palmă.
3. Un om este suma actelor sale …
4. Pentru a aprecia pasiunea unui om, ar trebui să cunoaştem ce preţ au pentru el toate lucrurile pe care le sacrifică pasiunii sale.
5. Poate că trebuie să fi simţit dragostea ca să cunoşti prietenia.
6. Când prietenii mei nu au decât un ochi, îi privesc din profil.
7. Prietenii adevărului nu au prieteni.
8. Deşi eşti rudă cu câinii, e bines ă ai întotdeauna băţul cu tine.
9. Arta de a fi când foarte îndrăzneţ, când foarte prudent este arta de a reuşi.
10.Cea mai ridicolă primejdie a persoanelor în vârstă care au fost frumoase este de a uita că nu mai sunt.
Todirel Călugărița
Ziarul de pe Net
