*Claudiu Roman, 31 de ani, și Tudor Mihail Deleanu, 24 de ani, fac parte din două grupuri de contrabandiști reținuți
*aceștia au fost prinși de D.I.I.C.O.T și B.C.C.O. cu ajutorul informațiilor venite de la S.R.I
*28 de persoane implicate și un prejudiciu de 400.000 euro
Procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, au strâns dovezi care arată faptul că începând cu luna iunie 2012 şi până în prezent, pe raza judeţului Suceava au acţionat în tandem şi au interacţionat 3 grupuri infracţional organizate specializate în comiterea de activităţi infracţionale asimilate infracţiunii de contrabandă cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară, având conexiuni şi în alte zone ale ţării, respectiv în municipiile Bucureşti, Bacău, Timişoara şi Braşov pe palierul de distribuire către clienţii de încredere de aici.
În cauză a fost începută urmărirea penală faţă de 25 de persoane pentru săvârşirea de infracţiuni de crimă organizată şi contrabandă.
Unul dintre grupuri îl are drept lider pe învinuitul Burciu Mihai de 28 de ani, din Vicovu de Jos care începând cu luna septembrie 2012 aconstituit împreună cu învinuiţii Cîrstean Constantin de 23 de ani din Vicovu de Sus, Lăzurcă Toader Marian de 22 ani din Grăniceşti, Creangă Vladimir Ionuţ de 29 de ani din Botoşana şi Colţuneac Vasile de 33 de ani din Solca, un grup infracţional organizat, specializat în comiterea de activităţi infracţionale asimilate infracţiunii de contrabandă cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară, fiecare membru având roluri bine determinate, la care începând cu luna septembrie 2012 au aderat şi învinuiţii Ţugui Viorel de 32 de ani din Vicovu de Jos,ca om de încredere a lui Burciu Mihai, precum şi învinuitul şi Beghean Gheorghe de de 41 de ani din Voitinel , grup care a fost sprijinit de învinuiţii Deleanu Mihail Tudor de 24 de ani din Fălticeni , Andrei Dănuţ de 52 de ani din Bucureşti şi Marin Alexe de 50 de ani din Braşov.
Un al doilea grup a fost constituit în septembrie 2012 din învinuiţii Beghean Gheorghe de 41 de ani din Rădăuţi, Beghean Alin de 17 ani din Voitinel şi Beghean Ionel de 43 de ani din Timişoara în care a intrat în cursul lunii octombrie şi învinuitul Ursachi Victor de 40 de ani din Vicovu de Jos, la care au aderat din octombrie 2012 învinuiţii Cristinariu Irina Maria de 23 de ani şi Cristinariu Ion de 47 de ani, ambii din Timişoara.
Cel de-al treilea grup este alcătuit din învinuiţii Calancea Gheorghe de 33 de ani din Vicovu de Sus, Alexandru Marinică de 40 de ani şi Alexandru Adriana de 35 de ani, ambii din Suceava, fiind sprijiniţi de învinuiţii Stoica Vasile de 32 de ani din Bacău, Prisacaru Ionel de 30 de ani din Bacău, Budescu Radu Mihail de 37 de ani din Bacău, Simion Daniel Dumitru de 36 de ani din Bacău, şi Roman Claudiu de 31 de ani din Fălticeni.
În perioada 02.08.2012 – 19.03.2013 polițiștii au făcut 14 confiscări de la învinuiţii cauzei, pe raza mai multor localităţi din ţară cantitatea totală de 30.636 pachete cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară, cu predilecţie mărcile Viceroy şi Winston.
S-a stabilit că cele trei grupări au preluat, deţinut, transportat, depozitat şi vândut pe lângă cantitatea totală confiscată şi cantitatea totală estimată la 376.147 pachete ţigarete de provenienţă extra-comunitară, cu predilecţie mărcile Viceroy şi Winston. Prejudiciul până la acest moment se ridică la valoarea de aproximativ 406.783 euro.
Au fost emise de către Tribunalul Suceava, la data de 18.03.2013, un număr de 28 de autorizaţii de percheziţie domiciliară, iar D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a emis un număr de 21 de mandate de aducere şi o citaţie.
La data de 20.03.2013, lucrătorii B.C.C.O. Suceava, cu sprijinul B.C.C.O. Bucureşti,B.C.C.O Bacău, B.C.C.O Timişoara, B.C.C.O Braşov, S.C.C.O. Botoşani, I.P.J. Suceava – S.A.S, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, sub coordonarea procurorului de caz, au desfăşurat o acţiune, fiind în curs de derulare 28 percheziţii domiciliare pe raza mun. Bucureşti (4) şi a judeţelor Suceava (19), Bacău (2), Timiş(2) , Braşov (1), urmând a fi puse în executare 21 mandate de aducere.
Persoanele împotriva cărora vor fi puse în executare mandatele de aducere urmează a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Suceava în vederea audierilor și dispunerii unor eventuale măsuri preventive.
Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat de suportul tehnic al S.R.I. – Direcţia Judeţeană Suceava, S.O.S. Suceava şi D.I.P.I.-S.I.P.I. Suceava.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale, identificării si tragerii la răspundere penală a tuturor participanților.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net