Pentru că am vorbit de şcoala pedagogică fălticeneană, trebuie să vorbesc acum despre un dascăl drag mie-şi nu numai- despre doamna profesoară MIOARA GAFENCU. Înainte de toate, vreau să-i fac o urare:
La mulţi ani, cu sănătate, bucurii şi putere să duceţi la îndeplinire tot ce v-aţi propus !
Pentru că pe doamna profesoară o cunosc din anii fericiţi de liceu, adică de foarte multă vreme, aş vrea să spun ceva mai puţin comun despre ea. Dar mulţimea amintirilor mă copleşeşte şi nu mai ştiu la ce să mă opresc. Şi apoi, este aproape imposibil de cuprins în doar câteva rânduri, poate prea seci, împlinirile de-o viaţă. O viaţă dedicată şcolii şi cărţii.
Cred că i-a fost menit să fie profesoară. A îndrumat mai bine de 40 de ani generaţii de elevi care, astăzi, împrăştiaţi prin lume, o amintesc cu drag şi o caută, ori de câte ori revin la Fălticeni.
Pentru că mi-a înseninat anii de liceu, mă gândesc întotdeauna la doamna profesoarĂ ,cu dragoste, ca în celebrul film, chiar dacă liceul nostru nu era aşa de crunt- dar tot era o mică Bastilie, şi nici noi nu eram chiar aşa de rebeli…
Cu căldură sufletească întreţinută de focul sacru al dragostei pentru copii şi pentru literatură, cu delicateţea, intuiţia şi întreaga tenacitate a feminităţii ei, cu autoritatea-niciodată excesivă- cu care ne diriguia în descifrarea tainelor slovelor scrise, era prietena noastră. Nu-mi amintesc ca orele de literatură să fi fost vreodată o povară.
Permanent preocupată de transmiterea şi diseminarea valorilor culturii este şi acum. Cercetând istoria culturii fălticenene, aducând în prim plan locuri, oameni şi fapte care se înscriu în spiritualitatea noastră, a continuat, de fapt, munca soţului dumneaei, profesorul de istorie şi directorul GHEORGHE GAFENCU, şi el cu vocaţie de dascăl dedicat dar “plecat” înainte de vreme.
O sumară trecere în revistă a activităţii publicistice şi editoriale a domniei sale ne dezvăluie aceeaşi personalitate puternică care-şi caută rostul existenţei în împărtăşirea cu ceilalţi a bucuriilor oferite de o carte bună, acelaşi caracter înnobilat de vis şi ideal, acelaşi spirit viu şi mereu înnoitor.
Cu o eleganţă discretă, viaţa dumneaei este o permanentă asumare a responsabilităţii faţă de destin.
“Suntem călători prin viaţă. Orice călător e un Guliver trecând hotarul vazut sau visat. Suntem eroii propriului rol. Destine spectaculoase, absurde sau obişnuite. Homo viator. Peregrin şi pelerin. Stăpân pe sine sau jucărie a destinului. Călătorii reale sau imaginare. Până la capătul pământului sau dincolo de stele…” – spune atât de frumos şi de adevărat în volumul “Drumuind” apărut anul trecut.
Eu am un motiv în plus să-i mulţumesc. Datorită faptului că m-a învăţat să iubesc cărţile, să ştiu ce lume minunată pot găsi în ele, ce prieteni de nădejde îţi sunt, pot veni cu plăcere în fiecare dimineaţă la bibliotecă. Dacă pentru mulţi serviciul poate fi o caznă zilnică, şi datorită doamnei profesoare, el este, pentru mine,o bucurie permanentă. Ceea ce-i un lucru extraordinar , mai ales în lumea noastră cam pe dos. Aşa că am un motiv în plus, să-i urez, încă o dată, din inimă,
LA MULŢI ANI, DOAMNĂ PROFESOARĂ!
Adriana Mihăilă, Ziarul de pe Net
O doamna deosebita, un profesor exemplar.
LA MULTI ANI