Mărirea şi decăderea chimiei fălticenene

Demarăm campania ZDPN referitoare la ce a fost şi ce a ajuns industria fălticeneană.

Primul obiectiv : fosta fabrică chimică şi-a închis de mult timp porţile, dar încă mai stîrneşte comentarii critice şi aduceri aminte.

Din fosta unitate inaugurată în iunie 1982 şi pe care conducerea comunistă o dorea să devină al doilea producător naţional de polimetacrilat de metil după Copşa Mică nu au mai rămas decît ziduri, geamuri sparte, gunoaie şi buruieni. De fapt, mai sunt cîţiva agenţi economici care au închiriat ceva spaţii şi încearcă să îşi ducă zilele. Cei o mie de angajaţi care se prezentau zilnic la lucru înainte de 1989 au devenit de mult amintire şi nimeni nu-şi mai bate acum capul să caute vinovaţi. Pur şi simplu, aşa au fost vremurile…

Importurile de detergenţi au pus cruce Metadet –ului

Unitatea botezată Metadet după revoluţie a mai funcţionat din inerţie pînă la sfîrşitul anului 1991, cînd a intervenit declinul, întîi firav, apoi total. Fostul director Arald Drăgan spunea în presa judeţeană că începutul sfîrşitului a fost determinat de un import masiv de detergenţi din Egipt, mărfurile fiind calculate la un preţ de dumping care nu a respectat cursul valutar dolar – leu. Cu toate că s-a încercat menţinerea unui preţ de producere rezonabil, a apărut imediat o altă problemă – greutatea de a menţine o desfacere şi aşa afectată de schimbările politice din estul Europei. Importurile masive continuau, piaţa a fost saturată de produse ieftine şi de o calitate îndoielnică. În plus, contractele de plexic pentru care Fălticeniul era celebru, au căzut definitiv, ducînd unitatea în colaps în cursul anului 1999. Centrala termică a unităţii, care asigura furnizarea de agent termic municipiului, îşi trăia ultimele zile, municipalitatea nemaiputînd acoperi cheltuielile cu combustibilul, în condiţiile în care datoriile abonaţilor creşteau.

Următorul pas, lichidarea

Lăsată de izbelişte la nivel local şi central, Metadet intra în lichidare în acelaşi an, dar închiderea unităţii avea să se întoarcă ca un bumerang. Exista şi o experienţă tristă – în 1988 s-a produs un accident ecologic despre care se ştiu puţine lucruri clare, zvonurile făcînd referire la o serie de materiale care au fost încurcate în procesul tehnologic şi care au produs o explozie. Primarul de atunci Costică Arteni spunea în 1990 că nu au existat victime, doar cîteva vaci moarte şi că situaţia a fost gestionată foarte bine de autorităţile locale. Alte informaţii relevau anchete interminabile derulate de procurori în colaborare cu ofiţerii de Miliţie şi Securitate detaşaţi de la Suceava şi Bucureşti. Dar să avansăm în timp – în primăvara lui 2000 mai multe familii din zona depozitelor de cianură semnalau probleme la cele două rezervoare de acetoncianhidrină, acuzînd afecţiuni cauzate de mirosurile aduse de vînt. Între timp, sunt disponibilizaţi ultimii 30 de angajaţi care mai asigurau paza în zonă, fiind numită o firmă din Iaşi –Lichidator Grup – care să gestioneze valorificarea unui patrimoniu evaluat la acea vreme la peste 100 de miliarde de lei.

Dezastrul se produce

Activităţile celor de la Lichidator Grup au fost analizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, care a concluzionat că nu au fost introduse în contractele de vînzare-cumparare a activelor societatii clauze cu privire la soarta depozitelor de cianură şi amoniu. Pe acest fond de vînzare totală a ceea ce mai putea fi utilizat, în ianuarie 2001 inevitabilul se produce – un grav accident ecologic prin poluarea cu cianuri a apelor rîurilor Şomuzul Mare si Siret, sursa poluării fiind rezervoarele cu acetoncianhidrină. Inspectorii Agentiei pentru Protectia Mediului si ai Sistemului de Gospodărire a Apelor au confirmat că fauna acvatică a fost distrusă total, analizele de laborator evidenţiind depăşiri ale concentraţiei maxime admise în cazul concentraţiei de cianuri de 130 de ori, iar cea de amoniu de 6 ori. Multe persoane au ajuns în spitale după ce au mîncat peşte mort de pe malurile Siretului, iar 10 oi au sucombat păscînd iarba otrăvită. O parte din răspundere a căzut asupra firmei ieşene Dalex care se ocupa de dezafectarea rezervoarelor şi căreia i s- a întocmit un dosar de urmărire penală.

Urmează amenzile …..

Deşi fusese avertizată de ani buni în legătură cu posibilitatea producerii unui dezastru ecologic la Metadet, inclusiv pe linie de protecţie civilă, Agenţia pentru Protecţia Mediului alege calea cea mai rapidă, mai mult la presiunea opiniei publice – amendează Metadet cu 15 milioane de lei. Un aspect neclar este legat de o presupusă implicare a pompierilor de la subunitatea din Fălticeni care, în perioada în care s-au înregistrat deversări de substanţe, ar fi participat, cu maşinile din dotare, la un transfer de substanţe toxice din incinta Metadet. Evident, comandantul Grupului de Pompieri Suceava de la acea vreme, colonelul Eugen Găitan, a dezminţit în presă informaţiile.

… şi sunt găsiţi ţapii ispăşitori

Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Suceava este decisă să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul şi dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a patronului Dalex Laurenţiu Popescu şi a inginerului chimist Petru Humeniuc, angajat al Pieta, o altă firmă care se ocupa de dezmembrarea instalaţiilor chimice. Procurorii scriu negru pe alb că cei doi cunosteau riscurile pe care le comportă manevrarea substantelor existente în recipienţi şi că erau obligaţi să ia toate măsurile pentru preîntîmpinarea oricărei eventuale poluări. După cîteva zile vine şi bilanţul pagubelor în ecosistem – peste 6 miliarde de lei la care se adaugă îngrijirile celor 230 persoane spitalizate în urma consumului de peşte infestat cu cianuri. Pentru a nu vă plictisi, vă reamintim deciziile judecătorilor – Popescu şi Humeniuc sunt achitaţi din lipsă de probe. Mai mult, socotindu- se acuzat pe nedrept, Humeniuc solicită statului daune morale şi materiale de peste 2 miliarde de lei.

Episodul cu poluarea se repetă

Dar, din păcate, Metadet –ul era departe de a intra în anonimat. În 2004 se produce un nou accident ecologic – 10 tone de cianuri se scurg pe terenul limitrof şi în apele Şomuzului Mare. Avînd cunoştinţă de precedentul creat şi nedorind complicaţii, primarul de atunci Ghiorghi Cornia alarmează imediat toate institutiile cu competenţe în situaţii de acest gen. Cercetările arată că la mijloc ar fi o tentativă de sustragere a fierului vechi, hoţii deschizînd vanele de la cele două rezervoare. Pentru reducerea toxicităţii, Direcţia Apelor a suplimentat debitul rîului Şomuz, realizîndu-se o diluţie a albiei.

Vin banii pentru ecologizare

În urma apelurilor disperate ale Prefecturii şi Consiliului Judeţean, în acelaşi an ajunge la Fălticeni o primă tranşă din cele 12 miliarde de lei promise de Guvern pentru neutralizarea deşeurilor periculoase. Activităţile au fost derulate de Goscom şi Constar, în colaborare cu Universitatea ieşeană Gheorghe Asachi, declaraţiile optimiste de la acea dată avansînd chiar ideea edificării unui parc industrial. Care, evident, în lipsa fondurilor necesare a rămas la stadiul de proiect. Acum, fosta platformă Metadet are mai mulţi stăpîni, printre aceştia şi Primăria locală, care administrează 1,8 hectare din totalul de 12. Fostul primar Vasile Tofan spera că austeritatea bugetară va trece rapid şi că pe ruinele fostei fabrici de chimie se va construi altceva. Acum mingea este în terenul lui Cătălin Coman şi a întreprinzătorilor care şi aşa parcurg vremuri tulburi din punct de vedere financiar.

Aceasta este numai o scurtă trecere în revistă a evenimentelor. ZDPN va reveni cu declaraţiile celor care, de-a lungul timpului, au avut un cuvînt de spus în transformarea fabricii chimice soldată cu cunoscutul faliment – primari, şefi, angajaţi. Aşteptăm şi părerile voastre, conştienţi fiind că nu vom schimba mare lucru, dar măcar vom afla infomaţii noi.

Relu Gavril 

Dan Pascaru 

Ziarul de pe Net