Duminică dimineață, la ora 00.04, polițiștii din Fântâna Mare au fost solicitați să intervină într-un scandal iscat la pensiunea Luciano din satul Spătărești, unde trei tineri cazați au fost agresați de necunoscuți. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că P. Ionuţ, de 28 ani, din municipiul Braşov, a fost bătut de mai mulţi tineri în timp ce era în restaurantul pensiunii.
Tânărul se afla în restaurant împreună cu fratele său, P. Sorin, de 30 ani şi un prieten, B. Floricel, de 28 ani, ambii din aceeaşi localitate, când au fost abordați de un grup de trei tineri care i-au înjurat și lovit fără motiv, după care au părăsit restaurantul.
P. Sorin a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava pentru efectuarea de investigaţii medicale iar polițiștii îi caută pe agresori și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ,, lovirea sau alte violenţe” .
Sorin Nica
Ziarul de pe Net