Duminică, 07.04.2013, ora 13.45, N.Mihaela, de 35 ani, din municipiul Fălticeni, a sesizat la 112 faptul că, în timp ce se afla în vizită la mama ei, persoane necunoscute i-au sustras poşeta din holul locuinţei. Din cercetări a rezultat că la data menţionată, în jurul orei 13.30, în timp ce reclamanta se afla în locuinţa mamei sale, persoane necunoscute, profitând de faptul că uşa apartamentului era descuiată, i-au sustras de pe cuierul din hol, poşeta în care avea suma de 530 lei şi cartea de identitate.
Poșeta a fost găsită și returnată proprietarei de două vecine, care au găsit-o aruncată în holul blocului alăturat. În interiorul poșetei aa mai găsit 130 de lei şi cartea de identitate aparţinând lui N.Mihaela. Valoarea prejudiciului este de 400 lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
“Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor cu privire la modul de asigurare a uşilor de acces în locuinţă. O uşă de acces neînchisă sau neasigurată este, practic, o invitaţie pentru hoţii din locuinţe, facilitează activitatea infracţională şi îngreunează activitatea investigativă a poliţiştilor, existând puţine indicii atunci când nu se pot identifica urme de forţare, escaladare, etc.“, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Suceava.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net