Cei care ajung la Fălticeni şi şi-au propus să viziteze oraşul ar trebui să zăbovească,mai întâi, la Biblioteca Municipală ‘E.Lovinescu”, la Serviciul de referinţe din cadrul Sălii de lectură. Pentru că , aici, sunt puse la dispoziţia celor interesaţi fişierele bibliografiei locale cuprinzând , fără a avea pretenţia de exhaustivitate, reperele fundamentale pentru spiritualitatea fălticeneană, adunate şi sistematizate de-a lungul anilor. Este semnul nostru de recunoaştere şi de promovare a întregii noastre spiritualităţi, de aducere aproape de utilizatori a informaţiilor existente în colecţiile bibliotecii despre moştenirea culturală identitară a comunităţii în care trăim. Şi de normalitate culturală, la urma urmei.
Aceste fişiere oferă informaţii despre toate domeniile de cunoaştere interesând Fălticeniul : viaţa socială,cultură,arte,învăţământ,geografie, istorie, turism, agricultură şi domeniile înrudite, religie, viaţa minorităţilor, sport şi , evident, lectura publică. În aria bibliografiei locale, retrospectivă şi curentă, sunt incluse urmatoarele tipuri de documente: publicaţii monografice(cărţi, broşuri, tratate, manuale,albume, atlase,ghiduri turistice, antologii, lucrări de referinţă, etc); publicaţii seriale(reviste, ziare, anuare); părţi componente în cadrul unei publicaţii monografice sau seriale (capitol, fragment, articol) şi alte “lucrări în lucrări”;publicaţii non-book; materiale iconografice (imagini, reproduceri, fotografii) ;materiale cartografice.
Importantă s-a dovedit ţinerea la zi a fişierului “Personalia”, reprezentat de dicţionarul de personalităţi, de fapt biografiile unor scriitori, publicişti, cărturari, reprezentanţi ai ştiinţei şi culturii născuţi în Fălticeni sau cu îndelungată şi valoroasă activitate în viaţa culturală, administrativă, politică etc. de pe acest teritoriu. Dar şi autori care şi-au consacrat parte din activitatea lor studierii vieţii culturale fălticenene, fără să se fi născut ori stabilit în Fălticeni.
Sfera de investigaţie pentru bibliografia locala a cuprins teritoriului actual dar s-a extins şi asupra celui istoric, întrucat o serie de aspecte ale dezvoltării sociale, politice, culturale nu pot fi lămurite decât în acest context(un bun exemplu fiind împărţirile administrativ-teritoriale care au avut loc de-a lungul timpului şi care au marcat evoluţia ţinutului).
Informaţia locală de care dispune Biblioteca Municipală Fălticeni în colecţiile sale, cu toate imperfecţiunile de sistematizare, descriere, adnotare, clasificare sau selecţie s-a dovedit în timp foarte utilă pentru beneficiarii noştri. Elevi, studenţi, profesori sau simpli utilizatori curioşi, preocupaţi de un domeniu, o temă, o problemă, o personalitate/personalităţi din diverse domenii, de presa locală, curentă sau cea tradiţională, etc., au apelat mereu la serviciile bibliotecii pentru redactarea de referate, lucrări de grad didactic, de diplomă,de masterat.
Personalul bibliotecii municipale a manifestat o preocupare constantă în achiziţionarea, păstrarea şi gestionarea documentelor şi informaţiilor de interes local.
Însă procurarea unor asemenea documente înseamnă, de cele mai multe ori, existenţa fondurilor financiare. Sigur că noi ne străduim permanent să impunem achiziţia ca pe un domeniu de primă necesitate,fără a aştepta să ni se ofere gratis publicaţii din bibliografia locală dar sunt binevenite şi donaţiile,oricât de modeste, din partea creatorilor de carte locali. Pentru că toate aceste framântări, realizări, zbateri şi împliniri trebuiesc tezaurizate spre cunoaştere măcar pentru comunitatea locală prezentă şi viitoare.
Aşa încât, o vizită la Biblioteca noastră ar putea fi deosebit de utilă pentru cei ce trec prin oraşul nostru. Dar şi pentru fălticenenii dornici să-şi cunoască mai adânc locurile natale. Se vor întoarce la activitatea lor curentă mai bogaţi, mai motivaţi, mai orgolioşi şi, de ce nu, mai puternici.
Poate acum, când ne dorim atât de mult să fim recunoscuţi în Europa şi în lume, avem şi mai multă nevoie de o întoarcere spre rădăcini iar cunoaşterea moştenirii culturale ne poate ajuta să nu ne deviem drumul devenirii.
Să ne amintim şi cuvintele marelui istoric, critic literar şi scriitor Nicolae Iorga : “Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.”
Ziarul de pe Net