Paseriforme din genul Corvus (frugilegus) şi familia Corvidae răsfaţă zilnic, prin spatele statuii lui Sadoveanu, auzul trecătorului.
Mai mult, membrele orchestrei ad-hoc, cazate în cuiburile din cei mai înalţi copaci ai cimitirului ostaşilor sovietici, distribuie cu dărnicie suveniruri, direct pe basca fălticeneanului.
Care are. Că care n-are (cacofonia e obligatorie în context!) – nu are decât să poarte tichie de mărgăritar sau să-şi tragă o capotă de merţan peste simpla chelie. Amintirea purtătoare de noroc îi va rămâne, oricui, o vreme, din târgul considerat odinioară Florenţa României, din motive estimp estompate.
Căci, nu-i aşa, avem un nume. Cum să-l maculăm – aceasta-i grija administraţiei locale, preocupată să sporească avuţia culturală a urbei prin facerea de baruri sau de cine ştie ce stabilimente, pe la parterul casei de cultură, prin spatele bibliotecii, printr-o aripă a muzeului de sculptură ş.a.m.d.
Dar să revenim la ciorile noastre …
Greu de înţeles avântul edilitar (concretizat şi prin demolări neautorizate sau prin înălţarea unor ciudăţenii din care simţul estetic este cu desăvârşire izgonit, bunăoară pe str.Ana Ipătescu), când ai la îndemână zestrea croncănitoare a urbei, ce n-aşteaptă decât puţină organizare din partea deliberativului.
Şi, aici, e locul să mulţumim liderilor organizaţiilor locale ale partidelor (Stan, Tofan, Aldea, Bulaicon) pentru modul cum au alcătuit listele de consilieri, astfel ca alegătorii să-i aleagă fără efort mental pe cei 19 care vor îndeplini dezideratul ieşirii în lume a Fălticenilor cu un concert de ciori (şi nu de viori).
Astfel, profesorii de istorie (3) – “trei, Doamne, şi toţi trei” – vor stabili unde se duc ciorile atunci când se duc şi vor fixa etapele călătoriilor pentru ca, la mult aşteptatele sosiri, constructorii (2) şi meşterul tâmplar (1) să le consolideze cuiburile.
Un veterinar (1) şi o asistentă medicală (1) le vor diagnostica starea vocii, administrându-le – după caz – siropuri de tuse şi recomandându-le produse de igienă pentru cioc şi pentru tegumentul nud, furnizate de către un distribuitor zonal (1).
Va fi menirea educatoarei (1) şi a formatoarei (1) de a-i învăţa pe pui să imite vorbirea, cu trilurile de rigoare, iar cel ce va deprinde păsăretul afon cu tăcerile (precum a peştilor în conservă), spre a nu se face notă discordantă în cor, nu poate fi decât un piscicultor (1).
Contabilizarea ouălor, că de număratul lor şi al tablouălor (sic!) nu se mai poate vorbi fără păcat încă din vremea lui Năstase – patru case (fără a mai socoti şi adăpostul forţat), pică în sarcina economiştilor (2), ca şi valorificarea prisosului pe piaţa liberă.
Cât despre plusvaloare, ce să mai corbim, cobim, pardon : vorbim …
Ofiţerii în rezervă (2) vor prelua comanda operaţiunilor de escaladare a copacilor de către comisiile din consiliu, în vederea îndeplinirii obiectivelor de pe ordinea de zi a unităţii.
Iar profesorii de sport (3) – trei în consiliu (fără a mai socoti şi primarul), deloc mulţi pentru un oraş în care sportul e cvasiinexistent, dovadă parcimonia rubricilor de specialitate din presa fălticeneană – vor organiza daciade, la ale căror festivităţi de deschidere/închidere va fi invitat de onoare corul local de ciori, mândrie a urbei, cu suvenirurile aferente pentru melomaniaci.
Ca la noi, la Folticeni !
Todirel CALUGARITA
Ziarul de pe Net
