Berta Ștefănescu recidivează și ne trimite una din ultimele sale poezii, pe care o publicăm cu drag și o așteptăm să ni se alăture din ce în ce mai des.
Ziarul de pe Net încurajează tinerii(și nu numai!) care scriu sau au ceva de spus. Pagina noastră așteaptă materialele, gândurile voastre, pentru a le publica.
Teamă la Adio
Nu-mi spuneţi, vă rog, la revedere,
Nu-mpărţiţi iubirea la doi,
Lăsaţi-mă să mă rog la stele
Să-mi redea viaţa înapoi.
Nu îngânaţi cuvinte, tainic
Ce însă nu-şi mai au rost,
Cântaţi-mi un psalm din David
Pentru noi cei fără de adăpost.
Cu flori de tei să ningă prin spital,
Cu dor de viaţă-n stil patriarhal
Şi liniştea să curgă-n mine,
Să ardă-n lacrimi de iubire.
Mă gândesc la plopii cei cuminţi,
Fi-vor frumoşi ca niciodată,
De-aş putea să-i pot zări,
Aş mai întineri încă o dată.
E atâta sărăcie-n jurul meu,
Dar nu asta mă doare cel mai tare
Ci nemernicia- cuvânt greu
M-apasă şi e jale mare.
Se-aude o sirenă în noapte târziu,
Ce-aduce la luptă un biet soldat,
E o luptă grea şi oameni-s puţini,
Iar armele s-au împărţit la câini.
Şi zilele cu greu se duc
Şi vin nopţi fără stele,
E-ntuneric mare, nu-i nimeni pe drum,
Nu sunt felinare, s-au stins şi ele.
Teamă-mi e că plec departe
Şi nu am bani de bilet,
Dar mă voi împrumuta la moarte
De nu, văd eu, poate nu mai plec!
