Luni, 30.04.a.c., în jurul orei 16.40, o patrulă din cadrul Secţiei de poliţie Burdujeni, s-a sesizat despre faptul că dintr-un apartament situat pe strada Rarău, la parter, mai mulți tineri încearcă să sustragă bunuri și care, la vederea polițiștilor au încercat să fugă. După o urmărire ca în filme, 2 dintre tineri au fost reținuți la etajul I al blocului, iar 2 au fost prinși pe strada Calea Unirii. În locul reținerii primilor doi tineri, a fost identificată una dintre victime, C.Alexandra de 61 ani, localnică care a relatat că în jurul orelor 16.40, a surprins unul dintre tinerii în cauză în holul locuinței sale în timp ce încerca să sustragă bunuri, iar ceilalți trei asigurau paza pe scara blocului, iar în acel moment cei în cauză au fugit.La sediul poliției, tinerii au fost identificați ca fiind I.A. de 16 ani, Ș.I. de 15 ani, Ș.P. de 17 ani și B.I. de 16 ani, toți din orașul Dolhasca. Cu ocazia audierii, I.A. a recunoscut că a intrat în locuința părții vătămate cu intenția de a sustrage bunuri, profitând de faptul că ușa de la intrare nu era încuiată, în timp ce ceilalți trei asigurau paza de lângă ușa de acces în bloc. Cu aceeaşi ocazie, polițiștii au stabilit că cei patru sunt făptuitori şi în furturile comise pe raza municipiului Suceava în 26.04.2013 din locuinţele părţilor vătămate P.Maria şi D.Rodica, având acelaşi mod de operare, respectiv I.A. pretinzând că cerşeşte, încerca uşile de acces în imobile şi dacă erau neasigurate intra în locuinţe de unde sustrăgea sume de bani şi telefoane mobile. În extinderea cercetărilor s-a stabilit faptul că în 30.04.2013, în afara tentativei de furt, cei patru făptuitori au mai comis un furt din locuinţă cu acelaşi mod de operare de pe strada Mircea Damaschin, a cărui parte vătămată este A.Silvia, de unde au sustras suma de 185 lei dintr-o poşetă aflată în holul apartamentului. În cauză a fost audiată partea vătămată care a confirmat furtul, prejudiciul fiind recuperat parţial. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, tentativă de furt şi violare de domiciliu, faţă de I.A. şi pentru complicitate la comiterea acestor infracţiuni faţă de ceilalți trei tineri.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net