Arta altfel: Intrarea în Ierusalim

 Am fost invitat să scriu articole despre pictură și, luând în serios această ofertă, m-am tot gândit ce aș putea să vă spun eu despre artă. Şi în imposibilitatea mea de a găsi o idee pe care s-o exprim public, am căutat şi eu pe net definiţia artei. Şi am găsit ceva!… Însă n-am fost surprins să constat că arta este greu de definit:„Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru.”[ro.wikipedia.org]Aşa că vrem-nu vrem, arta este cel mai liber mijloc de exprimare a unui individ, în artă neexistănd reguli. Iar dacă acestea au fost impuse, atunci nu trebuie să se supere nimeni dacă ele au fost de către altcineva încălcate. Acesta-i motivul pentru care doresc să vă propun să călătoriţi cu mine in lumea artei, aşa cum o văd eu, ca artist amator.

Dintre multitudinea de exprimări artistice eu v-aş propune să ne oprim la un stil de artă cu care eu rezonez cel mai mult: cel al iluziilor. Deşi acest fel de artă pare a fi de factură mai recentă, ea a fost abordată de mai multă vreme. Un reprezentant de seamă a acestui stil a fost Giuseppe Arcimboldo (1527 – 1593).

Pictor de origine italiană, Arcimboldo este binecunoscut pentru reprezentările antropomorferelizate în întregime din tot felul de obiecte precum fructe, legume, flori, pești, cărți etc.aranjate în așa fel încât întreaga colecție de obiecte să formeze o imagine a unui personaj. Este o combinaţie între portret şi iluzie optică.

Iluziile lui Arcimboldo nu sunt neapărat nişte iluzii optice în care dacă analizezi atent imaginea constaţi că scena respectivă este imposibil de realizat in spaţiul real, ci din contră. Doar prin dispunerea obiectelor în scenă se poate crea iluzia unui chip omenesc. Arcimboldo foloseşte pentru asta obiecte ce ar compune lesne, ceea ce se numeşte în pictură, o natură moartă. La el devine vie! Devine portret.

Imaginile tablourilor sale le puteţi găsi on-line pe adresa http://www.giuseppe-arcimboldo.org din care îmi permit să extrag această imagine pentru exemplificare.

Evident că această abordare, destul de timpurie pentru epoca de atunci, după părerea mea, a avut ecou în contemporaneitate. Astăzi găsim reprezentări antropomorfe extrem de ingenioase, nu doar din „natura moartă” ci chiar din peisagistică. Soluţiile găsite de pictori sunt dea dreptul geniale şi chiar împing provocarea artistică până acolo încât în scenă participă chiar personajul portetizat. Este colosal de greu să reuşeşti aşa ceva din simplul motiv că trebuie să faci un compromis între cele două imagini (suprapuse). Pictorul trebuie să găsească echilibrul optim pentru reuşita lucrării. Realizarea prea desluşită a scenei poate duce la schimonosirea portretului, iar înclinarea spre realizarea perfectă a portretului duce spre pierderea în claritate a scenei şi implicit spre pierderea „înţelegerii” iluziei.

Voi exemplifica ceea ce am precizat mai sus printr-un tablou creat de mine în această manieră. Se numeşte „Intrarea în Ierusalim”.(L-am ales în ton cu sărbătoarea ce tocmai a trecut).

De la distanţă, tabloul ar trebui să dezvăluie un portret al lui Iisus Hristos, însă în detaliu este tocmai intrarea acestuia în Cetatea Ierusalimului. Este Sărbătoarea Floriilor când Mântuitorul, călare pe un măgăruş, a fost întâmpinat cu flori şi crengi de salcie la intrare în cetate. În reprezentarea mea, Iisus este cu spatele, călare, îmbrăcat într-o mantie albă, cu gluga trasă pe cap. Personajele prezente îl salută cu entuziasm ţinând în mână crenguţele. Este o lucrare de mici dimensiuni, creată în manieră naivă, în acuarelă, pe carton.

Ţin să precizez că la nivel international sunt destul de puţini artişti care s-au încumetat să abordeze acest tip de artă, şi am imensa onoare să mă număr şi eu printre aceştia: Octavio Ocampo din Mexic, Oleg Şupliac din Ucraina, David G. Wilson din Republica Dominicană, Istvan Orosz din Ungaria, Sandro del Prete din Elveţia, Luis Miguel Rodriguez din Cuba şi Bev Dollitle din SUA. Evident că fiecare îşi are abordările sale stilistice în funcţie de moştenirea lor culturală, specifică ţărilor in care s-au născut şi trăiesc. Dar în ansamblu, ideea de iluzie, de reprezentare antropomorfă a prins contur pe plan mondial şi tinde să se dezvolte.

Voi încerca să vorbesc despre fiecare dintre cei enumeraţi mai sus, despre creaţiile lor, despre soluţiilor artistice în abordarea subiectelor din operele lor, în articole viitoare.

Gabriel Todică

Ziarul de pe Net