“Voi, creatori ai artei pure, / pretinşi poeţi adevăraţi, / Atunci când mergeţi prin pădure / Să nu calcați în ce creați”. Astfel meditam, mai zilele trecute, la epigrama nu ştiu cărui confrate, în timp ce inspectam, cu voie de la banu’ Ghica, fostele locuri de agrement din zonă pentru foto-reportajul ZdpN de 1 Mai, apărut la rubrica “reportaj”, sub titlul “Unu’ mai prost de întâi mai”.
Eram contrâns la astfel de gânduri de lipsa acută de locuri în care să mergi singur-cuc şi de felurimea dejecţiilor strivite drept pe piept printre arbuşti, de mi-a trebuit un sfert din apele Şomuzului şi o trusă de spray-uri ca să le îndepărtez amintirea fizică de pe pantofi.
Pe scurt, ca să nu devin sordid cu totul, eram refugiat în spatele unui boschet şi reflectam la nemurirea sufletului, când o nefastă coincidenţă a făcut ca doi tineri, un el şi o ea, să treacă taman pe-acolo, oprindu-se la câţiva paşi.
Manualele de curtoazie nu prevăd că trebuie să fii discret la gura boschetului, ci numai la gaura cheii. Cum aveam pe ce nota conversaţia tinerilor (dacă tot m-am jenat să mă ridic cât îs de mare de după arbustul înflorit, din pricina duduii, mai cu seamă), iar timp era – Căcărău, măria ta (ca să zic aşa !), nu fac decât să trec pe curat replicile lor (EA, scumpici – prima linioară de dialog, EL,Icsulică – a doua, orice schimb de replici fiind despărţit de un spaţiu liber între rânduri) teribil de spumoase, după cum mi-au spus colegii în redacţie, când le-am povestit faza:
– Ci spune, Icsulică, ce te mai faci ?
– Încerc să fac frumos, dar nu-mi iese, scumpici.
– Numai atât ? Degeaba trăieşti !
– Mărturisesc că uneori reuşesc să dau peisajului o tentă cenuşie, cred că din pricina materiei astfel colorate de la mănsărducă.
– Nu-i prea mult spus ?
– Nu-i totul. Tu ce faci, ai timp de o cafea ?
– Am tot timpul din lume.
– Poate ai timp … să ne şi giugiulim puţin ?
– Faci tu asta pentru mine ?!
– Fac io şi mai multe. Eşti prea miştocuţă pentru o singură persoană.
– Cauţi vreo rimă la singurătate ?
– Am şi găsit-o : fermecătoare. E albă rima, dar ţine cont că eu n-alerg după femei : mă mulţumesc cu ce-mi pică în braţe.
– Eşti dulce, dar am alţi bărbaţi în cap.
– Şi mă mai fac. Te-aş lua de nevastă, chiar dacă n-ar dura decât o noapte.
– Ar putea fi noaptea în care nu se-ntâmplă absolut nimic.
– Nu vorbim despre aceeaşi noapte, scumpici. Eşti ultramişto şi superdogmatică.
– Icsulică, n-ai putea să-ţi ţii mâinile în altă parte ?
– N-am ştiut că e voie. Apropo, eşti a treia femeie însărcinată pe ziua de azi.
– Bine, nesimţitule, dar nu-s însărcinată.
– Încă nu ne-am despărţit, bunăciuneo. Am o întrebare : pot pentru ca să ţi-o pun ?
– Am înţeles aluzia: SI DA, si nu.
– Să nu-mi spui că suferi de vise erotice.
– Nu sufăr, chiar îmi fac plăcere.
– Te culci cu mine ?
– Nu
– N-ar fi rău nici în picioare !
– Pe ce-mi juri ?
– Uite, pe iarba din pădure, pe cheia de la boschet. (Aici m-am îngălbenit, am crezut că m-a ginit şi că se referă la cheia de-acasă, pe care o purtam în buzunar).
– E de prisos, inima mea nu e liberă, Icsulică.
– Scumpeteo, dar pretenţiile mele nu se ridică atât de sus.
– Totuşi, ştii ce-ncepe cu litera “o” şi-i nebună după bărbaţi ?
– Ştiu, dacă-mi zici.
– O, păi eu …
– Aşadar, la fapte ! Cauzele-s coapte.
– Poate mă crezi o curvă ?
– Da, cine-a pomenit de bani ?
– Pot să am încredere că nu mi se întâmplă nimic dacă merg cu tine ?
– Atât timp cât mergi.
– Aşadar, bem cafeaua şi pe urmă …
– Cum vrei tu şi pe urmă bem o cafea …
– Să ne pozăm împreună pentru bancnota de 10.000 lei.
– […] Tu deasupra ? (Din acest moment n-am mai reuşit să transcriu chiar tot, întrucât în discuţie au intervenit sunete nearticulate, dezarticulate şi chiar articulate pe alocuri).
– Nu, că am rău de înălţime.
– Dedesubt, misionăreşte ?
– Sufăr de claustrofobie.
– Pe-o parte, atunci ?!
– Nu pot urmări peisagele şi peizanii – ca să nu ne surprindă.[…] Hai, ce faci, ori intri ori ieşi ? Şi nu te mai foi atât !
[…]
– Mă iubeşti ?
– Da’ tu ce crezi, că fac flotări ?
– Ah, inima !
– Nu-i nimic, ocolim inima.
– Oare eu nu am nimic bun în mine ?
– Ba da, dar […] plec imediat.
La acest punct încins al discuţiei, mărturisesc că am profitat de momentul lor de neatenţie şi am tulit-o buimac către autoturismul în care mă aştepta “ambetată” vechea mea cunoştinţă, revenită din Străinezia.
a consemnat direct din boschet,
al dvs.,
Filip MERARU
Ziarul de pe Net
