Principalele oficialităţi ale judeţului – prefectul FLORIN SINESCU, preşedintele Consiliului Judeţean CĂTĂLIN NECHIFOR, subprefectul CONSTANTIN HARASIM, vicepreşedinţii CJ ILIE NIŢĂ şi ALEXANDRU RĂDULESCU -au participat astăzi la manifestările prilejuite de Ziua Europei, prilej cu care sucevenii au beneficiat de Ziua Porţilor Deschise.
Cei interesaţi au fost îndrumaţi în clădire de funcţionarii instituţiei, participînd şi la sesiunea de informare cu tema 2013 – Anul European al Cetățenilor în cadrul căreia au fost prezentate drepturile care le revin tuturor locuitorilor Uniunii Europene.
Elevii de la mai multe şcoli sucevene au format un lanţ viu în jurul Palatului Administrativ.
Într-o scurtă luare de cuvînt, prefectul FLORIN SINESCU a ţinut să precizeze că romanii „sunt cetăţeni cu drepturi depline în Europa, lucru care trebuie să ne dea încredere şi optimism în viitor”.
El a mai precizat că, în mod normal, romanii nu au numai drepturi, ci şi obligaţii, pe care trebuie să le respecte „dacă doresc să fie trataţi cum se cuvine de celelate state ale continentului”.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net