4, în care cititorul face cunoştinţă cu câteva efecte perverse ale constantei
Deşi mare parte a experimentelor a fost făcută cu încălcarea primei legi a lui Finagle:
“Dacă un experiment iese bine, atunci ceva nu a fost în regulă”,
s-a constatat că principiul potrivit căruia pâinea cu unt cade întotdeauna pe covor cu faţă unsă nu mai corespunde adevărului în noile condiţii fixate de Meraru.
Aşa că, încet-încet, şi-a făcut loc în murphologie o nouă lege ce ţine, desigur, cont de “constanta lui Meraru” şi care transformă cuantificatorul “totdeauna” în relativul “s-ar putea”:
“Probabilitatea ca felia de pâine să cadă cu faţa unsă în jos este proporţională cu preţul covorului”.
La aceasta, Filip MERARU a adăugat cu de la sine putere, aşa de sanchi, următorul corolar:
“În drumul ei spre covor, faţa unsă a feliei îţi va şterge mai întâi pantalonii”.
Nemulţumindu-se cu atât, el a plusat cu rodul experienţelor făcute pe margarină:
“Felia deposedată de unt nu se opreşte pe covor, ci se rostogoleşte până în cel
mai inaccesibil colţ al mobilierului”.
Comunicatele de presă prin care prestigiosul fălticenean şi-a prezentat descoperirile au stârnit animozitate în lumea ştiinţei, Meraru fiind bănuit că vrea să-l combată pe Sod, replica britanică a lui Murphy (“Gradul eşecului este direct proporţional cu efortul cheltuit şi cu nevoia de succes.”).
Acesta îmi pare a fi adevăratul motiv pentru care Richard BOSTON din Londra, o autoritate în legea lui Sod, s-a apucat să relateze presei povestea incredibilă a omului a cărui felie a căzut cu partea unsă în sus, şi nu în jos, cum era stabilit ştiinţific.
Bulversat de întâmplare, Boston a dat fuga la rabinul său, căci această deviere de la legile de bază ale universului se cerea grabnic lămurită.
Cum era şi normal, rabinul nu l-a crezut iniţial şi a fost nevoie de toată puterea de convingere a lui Boston pentru a-l face să admită, cu jumătate de gură, că aşa ceva ar putea exista (e locul să ne întrebăm dacă acesta nu cunoştea exclamaţia ţăranului ardelean când a văzut pentru prima dată o girafă :”aşa ceva nu există !”).
Nesimţindu-se sufient de stăpân pe principiile murphologiei pentru a risca o părere, rabinul l-a îndrumat pe englez către unul din marii învăţaţi ai Talmudului.
Acesta a părăsit încăperea în care se afla, pentru a aduce o explicaţie.
Presa engleză a relatat că au trebuit să treacă luni de aşteptare până ce învăţatul să revină cu următorul răspuns :”Felia a fost unsă greşit”.
Or, aceasta nu poate fi o explicaţie care să-l satisfacă pe Filip MERARU. Care, contactat telefonic, a declarat pe loc, spre cinstea şcolii fălticenene de murphologie, în exclusivitate pentru Ziarul de pe Net:
“Individul care şi-a salvat covorul era la a 247-a ungere. Relatarea lui Boston este incompletă, pentru că nu menţionează că, imediat după ce felia a căzut cu faţa unsă în sus, omul a călcat-o în picioare, răspândindu-i cu generozitate untul pe o bună parte din covor. Astfel de observaţii, redate parţial, nu aduc beneficii ştiinţei.”
Ei, aşa mai vii de-acasă !
Todirel CALUGARITA
Ziarul de pe Net
