Una dintre cele mai importante instituţii sucevene – care coordonează activitatea în 5 judeţe – Inspectoratul Teritorial de Regim
Silvic şi Vânătoare are un nou şef – inginerul silvic DAN COROAMĂ.
El a fost numit prin ordin de ministrul Mediului şi urmează să fie investit în funcţie de prefectul FLORIN SINESCU.
COROAMĂ îi succede lui COSTEL GIRIGAN, care, după 8 ani petrecuţi în fotoliul de şef, a fost nevoit să se retragă.
GIRIGAN nu a dorit să ofere amănunte referitoare la plecarea sa, dar motivele politice nu sunt greu de bănuit.
În vârstă de 37 de ani, noul şef al ITSRV a activat până acum în mediul privat, după care în cadrul instituţiei.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net