Dǎnuţ APETRI – “Poveştile pǎsǎrilor mele fǎrǎ colivie”
!. Povestea unei poveşti
Am vrut, ca oricine altcineva, sǎ am o poveste a mea, unicǎ dacǎ s-ar putea. Dacǎ naşterea, iubirea, nunta şi moartea sunt în acelaşi timp unice şi comune, pot sǎ spun cǎ, de fapt, pânǎ acum, nimic nu-mi aparţine.
Dacǎ ştii deja cǎ nici moartea ta nu îţi e aproape, cǎ aparţine altora, te-apucǎ dorul. Care, la urma-urmei, e românesc şi-atât.
Chiar dacǎ aş fi în stare sǎ-mi povestesc întreg sufletul, ar rǎmâne tot un nimic: al meu.
Şi-asta pentru cǎ povestea, ca sǎ fie, trebuie înţeleasǎ şi apoi povestitǎ. Şi-atunci, în momentul slobozirii ei în lume, nu-ţi mai aparţine.
Cred cǎ, pentru a avea o poveste, cineva trebuie sǎ o scrie, altcineva s-o citeascǎ, iar altcineva s-o asculte. Iar eu, acolo-dincolo, sǎ nu o ştiu niciodatǎ.
