*viceprimarul Gheorghe Aldea se teme de noi alunecări de teren
Semnal de alarmă pentru locuitorii din zona cabanei Băncuţa – alunecările de teren au reînceput să apară.
Recent, un tronson de dren a fost colmatat, fiind necesară intervenţia echipelor de la ACET.
O altă problemă pentru municipalitate este că investiţia începută în anul 1994 cu toate drenurile şi cu bazinele de colectare nu se regăseşte nicăieri în domeniul public al oraşului.
Viceprimarul GHEORGHE ALDEA spune că amenajările de atunci au fost realizate cu fonduri de urgenţă de la nivel judeţean, dar că nu au mai fost evidenţiate în acte.
“Am căutat în arhiva primăriei să vedem de ce nu se află în Monitorul Oficial, poate la un moment dat va trebui să intervenim cu o sumă de bani, dar nu apare nimic.
Cineva a uitat să termine hârtiile şi să facă circuitul hârtiilor.
Lucrările de la Băncuţa nu au mai fost întreţinute şi tare mă tem că anul viitor vom avea parte de surprize.
Vom colabora cu Consiliul Judeţean să gestioneze cineva şi să întreţină acele dotări“ a menţionat el.
După o lungă perioadă în care cabana Băncuţa a fost dezafectată, incinta a revenit în circuitul comercial, acolo funcţionând un bar cu terasă.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net