*doi patroni din Fălticeni s-au opus montării panourilor publicitare în fața magazinelor pe motiv că le omoară afacerea și nu respectă amplasamentul
*deși au sesizat Primăria, aceasta nu a făcut decât să întârzie montarea panourilor autorizate cu propria mână
*reprezentantul firmei de publicitate care monta panourile, s-a înființat la montaj vineri după-amiază, când instituțiile locale sunt închise
Ieri după-amiază, în jurul orei 16.30, a explodat buba panourilor publicitare care se cocea de multă vreme și despre care noi am semnalat în materialul „Vuvuzelele Primăriei”.
În toată zona centrală a orașului au apărut ca după ploi, dar înainte de ele, rădăcini de oțel rudimentar semnalizate, destinate susținerii unor panouri publicitare. Toate aceste „magnolii” de oțel au apărut atât pe spațiul verde, cât și pe trotuare, obturând de cele mai multe ori vitrinele unor comercianți și așa sufocați de criză și de apariția marilor magazine.
Aceste rădăcini sunt, pe timp de noapte, pentru că în oraș se face lumină târziu, adevărate capcane pentru copii și persoane în vârstă. Până una-alta, modul de amplasare afectează afacerile localnicilor, care nu sunt dispuși să tolereze încălcarea drepturilor ca plătitori de taxe locale.
Scandalul de ieri, i-a avut ca protagoniști pe omul de afaceri din Fălticeni, Cristi Ileana, soția sa și pe reprezentantul firmei de publicitate care urma să amplaseze panourile în fața magazinului de pe bulevardul 2 Grăniceri, din zona semaforului( vezi foto).
Ajunși la fața locului i-am găsit pe protagoniști în plină ceartă, cu muncitori plimbând un panou în brațe, cu proprietarul magazinului apărându-și suprafața de expunere a magazinului urcat pe postamentul de beton și fier. În ciorovăiala lor s-au implicat și polițiștii locali, în intenția de a-l convinge pe Cristi Ileana să renunțe la protest și să accepte montarea suportului pentru reclame.
„ M-a anunțat fata de la magazin că au venit băieții să monteze panoul, eu când am sosit erau cu panoul în brațe.
Și ne-am îmbrâncit puțin, și s-a îndoit postamentul: până nu ai amplasamentul, nu-ți dau dreptul să montezi. Au venit astăzi, tocmai vineri,și după-amiază, ca să nu găsești pe nimeni.
Au vrut să amplaseze un panou aici, noi am sesizat, am fost acum două săptămâni la Primărie, să intrăm în audiență, am stat două ore jumătate, și ne-am dus la compartimentul de specialitate, la dl Fodor. Era acolo și dl Fodor și dl Aldea, viceprimarul, ne-am uitat pe schițe, și împreună am stabilit că amplasamentul acela nu este corect și trebuie mutat.
În schițe apare că amplasamentul la acest panou publicitar trebuie luat după tronsoanele blocurilor, nu după scări, pentru că acestea au fost prelungite (scările sunt făcute ca utilitate la blocuri)…Au trecut trei săptămâni, noi am vorbit acolo, am stabilit că nu se amplasează nimic, și astăzi ne-am trezit cu ei și cu băiatul de la Rădăuți, de la Media Light, firma de publicitate: Domnule, te rog, nu monta, nu este amplasamentul corect”, ne-a declarat patronul Cristi Ileana. Acesta nu este un caz singular, și patroana unui magazin situat puțin mai la deal, spre magazinul general, și-a exprimat teama că panourile, care îi acoperă mica vitrină, îi vor aduce prejudicii: “A vorbit băiatul meu cu dl primar și i-a spus că nu se va mai monta, dar până la urmă l-au pus fără să ne întrebe cineva ceva ”.
Nemulțumiți că, deși își plătesc taxele și impozitele la zi, afacerile le sunt omorâte de panourile montate alandala, cei doi soți sunt dezamăgiți de atitudinea administrației locale: “Noi am vorbit acolo, s-a rezolvat: nu amplasați nimic”, soția precizând chiar că: “am vorbit personal cu primarul și a zis că e liber astăzi, e week-end, și să-l lăsăm în pace, că a primit deja 4 telefoane”.
Încercând să aflăm și opinia reprezentantului firmei de publicitate, acesta s-a comportat ca un veritabil jurnalist, fotografiind și interogând pe reporterul ZdpN, dar refuzând cu îndărătnicie să dea vreo declarație.
L-am sunat pe viceprimarul Gheorghe Aldea pentru a afla și punctul de vedere al administrației locale implicate: “Da, m-a anunțat, mi-a sesizat într-adevăr că ceva nu este în regulă, i-am dat lui Fodor de la Direcția Tehnică să verifice dacă amplasamentul este conform cu autorizația dată de la Primărie, în rest nu mai știu. Dar i-am văzut astăzi prin oraș pe cei din Botoșani (de acolo știe viceprimarul că ar fi acea firmă de publicitate care a a montat ieri deja câteva panouri n.r.), dar eu m-am ocupat cu altceva. Eu le-am spus că dacă vin și nu e în regulă, și nu respectă amplasamentul, vor răspunde. Am să verific luni”.
Reporterii ZdpN vor încerca să deslușească misterul amplasamentului și al panourilor care sufocă centrul orașului, mai cu seamă că primarul Cătălin Coman se plângea de lipsa unui arhitect și a disciplinei în construcții.
Sergiu JIPA
Todirel CĂLUGĂRIȚA
Foto: Mihai Spînu
Ziarul de pe Net(ZdpN)
In prima imagine se vede actualul amplasament al panoului, iar în celelalte două (în zona unde este fisura de la îmbinarea scărilor) locul în care spune Cristi Ileana că ar fi trebuit montate.
Citez din articol: “am vorbit personal cu primarul și a zis că e liber astăzi, e week-end, și să-l lăsăm în pace, că a primit deja 4 telefoane”.
Actualul primar nu știe că, odată ce a depus un jurământ, este în permanență la dispoziția cetățenilor care l-au ales! În loc să răspundă solicitărilor acestora, stă probabil pe undeva, la un loc umbros, și se delectează cu o sticlă, două, de vin… Are treburi mai importante decât să vegheze la liniștea cetățenilor din Fălticeni. În fiecare noapte trebuie să ude rondurile de flori, încât panseluțele să crească mari și frumoase! Și asta datorită “aspersorului” său tânăr și viguros! 😀
Ar trebui verificat cum s-a atribuit contractul pentru amplasarea acestor panouri. In al doilea rand, cine si in baza a ce a avizat planul cu amplasamente. Sunt curios care este firma care a castigat dreptul de a monta aceste panouri!
Si totusi cum arata panourile astea, cat de mari sunt, cum le acopera vitrina magazinelor? Era mai interesant daca ai fi pus si o poza cu un panou deja montat
Am adăugat și foto cu un panou amplasat.