Poveştile pǎsǎrilor mele fǎrǎ colivie (6)
Dǎnuţ APETRI
POVESTEA UNEI GREŞELI
Eram mic şi-aiurea. Atunci ţi-am spus, mamǎ, sǎ nu mureşti niciodatǎ. Inexact şi, poate, inestetic.
În acelaşi timp m-am gândit cǎ toţi oamenii mor. Natural, prosteşte sau involuntar. Şi atunci mi-am dat seama cǎ eşti unicǎ.
Greşeala mea a fost cǎ nu ţi-am spus sǎ nu nemureşti, care vorbǎ, de fapt, era o altǎ greşealǎ. Poate mai mare. Trǎind, oricum, prin noi, îmi doresc mereu sǎ te vǎd, sǎ te aud sau sǎ te simt zâmbind.
POVESTEA LUI ADU (-NIŞTE APǍ)
Nisip peste tot. Furtuni întregi. Hoarde de boabe de nisip care îţi intrǎ în ochi şi în creier.
În pustiu, dacǎ auzi povestea picǎturii chinezeşti, ţi se face sete sau foame de apǎ.
Printre dunele de nisip, o cǎmilǎ cu douǎ cocoaşe e un munte din care, obligatoriu, curge un izvor.
Şi asta numai atunci când Adu, harnic şi înţelegǎtor, îţi aduce o oazǎ.
