Investiţiile la depozitul ecologic de gunoi de la Moara sunt în întârziere, la staţia de tratare a levigatului nefinalizându-se proiectul tehnic.
Preşedintele Consiliului Judeţean CĂTĂLIN NECHIFOR declară că abordările tehnice diferite şi vremea nefavorabilă au dus la prelungirea execuţiei lucrărilor, precizând că speră într-o relansare a investiţiilor pentru a se putea respecta termenul de finalizare din luna aprilie anul viitor.
„Am cerut atât consultantului, cât şi contractantului, să grăbească procesul şi sper ca până pe 8 august acest proiect pentru staţia de levigat să fie finalizat.
Am solicitat ca în perioada noiembrie – decembrie să fie finalizat şi manualul de operare al acestei celule de la Moara, cu instrucţiuni precise pentru toate echipamentele tehnice.
Intenţia noastră este ca în ianuarie anul viitor să demarăm procedura de achiziţie pentru operatorul staţiei” a precizat NECHIFOR.
Investiţia de la Moara, în valoare de 34 milioane de lei fonduri europene, este derulată de asocierea firmei locale General Construct cu cea portugheză Efacec.
Până când gropii de la Moara i se va tăia panglica, municipalitatea fălticeneană va continua să depoziteze deşeurile la Antileşti.
Proiectul iniţiat de primarul COMAN şi de viceprimarul ALDEA şi aprobat de consilierii locali prevede alocarea a 45.000 de lei pentru realizarea platformei, balastarea unei căi de acces prin Spătăreşti şi un sistem de colectare a levigatului prin canale colectoare în bazin PVC, care va fi vidanjat periodic.
Platforma de stocare temporară a deşeurilor de la Antileşti se va întinde într-o primă fază pe 1.300 metri pătraţi şi va fi utilizată timp de 2 ani.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net
foto: www.obiectivdesuceava.ro