Astăzi, la Biblioteca “Eugen LOVINESCU” din municipiul Fălticeni s-a desfăşurat prima manifestare din cadrul “ Zilelor municipiului Fălticeni”: Descoperă România prin QR Code şi Medalion comemorativ Eugen LOVINESCU .
La eveniment au participat Claudiu BRĂDĂŢAN, din partea CJ Suceava- CNIPT, Ioan ILIŞESCU, din partea Direcţiei Judeţene de Cultură Suceava, Dana TOFAN, directoarea Muzeului “Mihai BĂCESCU” , elevi şi profesori de la colegiile din zonă.
* Un proiect demult aşteptat
DESCOPERĂ FĂLTICENIUL PRIN QR COD, este un proiect dezvoltat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava ,cu Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava şi finanţat de Fundaţia IREX.
Proiectul face parte dintr-unul mai amplu derulat de Biblioteca Judeţeană împreună cu bibliotecile publice din Câmpulung-Moldovenesc, Gura-Humorului şi Vatra-Dornei şi se va desfăşura în perioada verii.
El prevede promovarea obiectivelor turistice şi culturale locale în mediul online.
În acest scop s-a creat un grup de lucru format din tineri între 13 si 25 de ani, dornici să acumuleze experienţa de lucru la proiecte, să facă ceva util în timpul liber, să-şi dezvolte orizontul personal, dar mai ales să mediatizeze zestrea culturală cu care puţine oraşe din ţară se pot mândri.
Aceştia vor identifica 20 de obiective turisice locale, vor structura informaţiile în format electronic şi vor crea o bază de date locale. Promovarea în mediul on-line a acestor informaţii presupune şi amplasarea a 100 plăcuţe QR code în locaţiile de interes cultural şi turistic.
Cea de-a doua parte a manifestărilor găzduite de biblioteca fălticeneană a constituit-o evocarea personalităţii marelui Eugen LOVINESCU, al cărui nume îl poartă, la momentul comemorării a 70 de ani de la trecerea în nefiinţă. Pe lângă prezentarea vieţii sale, a fost organizată şi o mică expoziţie de carte cu operele sale şi studiile legate de aceasta.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net