* proiectul şoselei de centură a Sucevei a stărnit de la început critici
*principalul motiv : amplasarea unui pilon de pod chiar în mijlocul DN 17
Mai bine mai târziu decât niciodată – porţiunea Drumului Naţional 17 care trece pe sub şoseaua de centură a municipiului Suceava – celebrul Zid al morţii – va suferi modificări.
La solicitarea beneficiarului, CNADNR, constructorul va amenaja o lărgire a benzilor de intrare pe şoseaua de centură atât spre Suceava, cât şi spre Gura Humorului.
Prezent astăzi la faţa locului pentru a vedea cum evoluează lucrările, preşedintele Consiliului Judeţean CĂTĂLIN NECHIFOR a declarat că – pentru a se preîntâmpina accidentele – intrarea în sensul giratoriu se va face cu 100 de metri înainte.
„Ţinând cont de faptul că dinspre Gura Humorului se circulă cu viteză, orice am pune aici – benzi transversale, limitatoare, indicatoare – nu rezolvăm nimic.
Singura variantă pe care o vom lua în calcul este cea cu prelungire, aşa încât maşinile mari să aibă acces facil pe centură.
De asemenea, giratoriul va fi protejat cu parapeţi”.
NECHIFOR a precizat că zona va fi iluminată corespunzător, dar nu cu panouri fotovoltaice, aşa cum propunea anterior, ci cu lămpi clasice.
„Ne interesează ca giratoriul să fie bine semnalizat pe timp de noapte şi pe ceaţă.
Ne vom alimenta cu energie electrică de la un punct de transformare de la RULMENŢI printr-un canal subteran” a adăugat el.
Cel mai grav accident în zonă s-a petrecut în noiembrie anul trecut – pe timp de noapte, un camion încărcat cu material lemnos a intrat direct în zidul nesemnalizat.
Şoferul, un pasager si un copil de 10 ani au murit pe loc.
După tragicul accident locul a fost numit Zidul morţii, inscripţie care se păstrează, alături de coroanele de flori, pe pilonul şoselei de centură.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net