Luni, 22.07.2013, ora 20.15, poliţiști din cadrul Postului de poliţie Râşca, împreună cu un pădurar din cadrul Ocolului Silvic din localitate, i-au oprit pe drumul comunal Călugăra, din satul Slătioara, pe S.Petru, de 21 ani și G.P., de 17 ani, ambii din localitate, care transportau în căruţe bușteni de esență fag și paltin.
Cei doi tineri nu posedau documentele de însoțire a materialului lemnos şi au declarat că nu posedă aceste acte și că buștenii provin din arbori doborâți de fenomene naturale de pe marginea pârâului Râșca Mare. Materialul lemnos a fost reținut și lăsat în custodie pădurarului în vederea stabilirii provenienței.
A doua zi, în urma cercetărilor poliţiştii au aflat că în data de 22.07.2013, cei doi suspecți au tăiat și sustras doi arbori specia paltin și au sustras alți patru arbori doborâți de fenomene naturale, din pădurea proprietate a statului, respectiv Ocolul Silvic Râșca.
Volumul celor 6 arbori este de 5,928 m.c. în valoare 1.575,22 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale, ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini din fondul forestier național”, iar pentru tăierea fără drept a celor doi arbori specia paltin, cu o valoare de 184,46 lei, fapta constituie contravenție, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a celor doi suspecți, conform prevederilor Legii nr.171/2010(n.r. privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice).
Sorin NICA
Ziarul de pe Net