Târgul Meşterilor Populari, organizat de Muzeul Bucovinei Suceava între 2 şi 4 august, va aduce introducerea în circuitul de vizitare a două noi case, de la Rădăşeni şi Volovăţ.
Anunţul a fost făcut astăzi de directorul muzeului, EMIL URSU, care a precizat că manifestarea ajunsă la a 18 –a ediţie va reuni 100 de meşteri populari din toate zonele ţării.
Programul include spectacole cu fanfara de la Stamate, cu ansamblurile Stejarii, Vicoveanca şi Obcina Poienilor şi cu soliştii ANDREEA CHISĂLIŢĂ, ALEXANDRU BRĂDĂŢAN, DOINA FODOR LAVRIC, MARGARETA CLIPA, LEONARD ZAMĂ, LAURA HAIDĂU şi DENISA FLOCEA.
Vizitatorii vor fi invitaţi, de asemenea, să treacă pragul expoziţiei de fotografie cu profil gastronomic Suntem vecini pe Terra dedicat bucătăriei franceze.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net