Vă propunem să răspundeţi,după modelul chestionarului lui Proust – pe care Proust redacţia noastră a hotărât să-l dezavueze constructiv,următoarelor 10ece întrebări (ECCE HOMO!), în speranţa că nu există întrebări necuviincioase,ci doar răspunsuri anapoda sau tăceri nesemnificative).
Pentru această ediție, a acceptat provocarea noastră scriitorul, omul de televiziune și de radio,
Grigore ILISEI.
1.De ce aţi urât şi de ce aţi iubit comunismul?
Condiţia mea de mea de odraslă cu “origine nesănătoasă”, cum se scria negru pe alb în referatele de cadre, cu care eram gratulaţi încă din anii de şcoală, când trebuia sa fim primiţi în UTM, condiţie obligatorie pentru a putea urma liceul, m-a plasat nu doar in postura de indezirabil şi incompatibil cu sistemul, dar a generat o reacţie organică de respingere, în ciuda eforturilor de adaptare spre a supravieţui, ceea ce excludea însă din capul locului iubirea pe care o invocaţi în întrebare. Sigur, în pofida acestor despărţiri genuine, am încercat să exist, să-mi valorific, în condiţiile date, potenţialităţile, care se manifestau, din nefericire pentru mine, în domeniul cel mai sensibil, cel al spiritualităţii, al suprastructurii, cum se formula în minunata limba de lemn a vremii, la fel de îngrozitoare ca lemnoasa exprimare din vremea locaţiilor, din buimacul timp al tranziţiei şi post tranziţiei. Dar de ce am fugit ca dracul de tămâie, n-am scăpat în cele din urmă si am fost epurat din Radioteleviziunea Română în segmentul cel mai negru al regimului ceauşist, în 1983. Puteam fi mulţumit, totuşi, că nu mi-a fost dat să trec prin infernul ce le-a fost hărăzit “duşmanilor de clasă” în anii de început ai regimului comunist din România.
2.Îndeletnicirea dvs.preferată (hobby-urile).
Îndeletnicirea preferată, slujirea cuvântului, nu e cred un hobby, ci însuşi aerul de respirat. Nu m-au ocolit nici hobby-urile, dar şi unele din acestea au devenit componente vitale ale existenţei, cum e cazul artelor frumoase, sau chiar a sportului. Pe acesta, după anii de liceu de la Fălticeni, când băteam la porţile consacrării, l-am practicat îndelung cu pasiune şi mai apoi l-am comentat pentru radio şi televiziune, în ipostaza de trimis la marile competiţii interne şi internaţionale. Ba în 1972 am tipărit şi o carte, “Într-o cabină de transmisie”. Dacă Dumnezeu îmi va îngădui, poate voi scrie şi o continuare din perspectiva zilei de azi. Sunt destule alte pasiuni, spun pasiuni ca nu anglizez excesiv, tendinţă stricătoare prin abuz şi ignoranţă. Ar merita de pomenit muzica, grădinăritul, călătoriile.
3.Eroul preferat din viaţa reală sau un posibil model ce v-a marcat. Dar din literatură?
Aşa cum noi avem o multitudine de euri, la fel suntem modelaţi sub înrâurirea benefică a mai multor personalităţi. Părinţii în primul rând, apoi dascălii, şi nu mai puţin eroii cărţilor pe care le devorăm la o anumită vârstă. Câţi n-am dorit a urma traiectul contelui de Monte Cristo, sau nu ne-am visat Cristofor Columb, ori Emil Racoviţă. Şi eu am avut şansa de a mă afla în preajma multor spirite înalte, care m-au primit cu generozitate în grădina sufletului lor. Cea din urmă personalitate cu răsunet roditor în existenţa mea spirituală a fost Zoe Dumitrescu Buşulenga, căreia în semn de recunoştinţă i-am editat în primăvara acestui an, când s-au împlinit şapte ani de la marea sa trecere, o antologie de interviuri şi dialoguri,”Credinţe, învăţăminte şi mărturisiri”, pe care am şi prefaţat-o, carte apărută la Editura Nicodim Caligraful a Mănăstirii Putna, unde cărturarul îşi doarme somnul de veci. În literatură Sadoveanu, a cărui gospodărie şi grădină le zăream la Fălticeni de pe ceardacul casei părinteşti din strada Maior Ioan, mi-a fost zeul tutelar. Mulţi mă văd ca un urmaş, nu copist, nu epigon, ci un mult mai umil truditor la torsul din caierul povestirii.
4.Ce vă face fericit sau ce vă doriţi de la viaţă? Cunoaşteţi o reţetă a fericirii?
Sunt fericit când cuvântul meu fericeşte pe alţii. Fericirea, ca şi naşterea, viaţa de zi cu zi, moartea sunt lucruri pe care le trăieşti pe cont propriu, chiar dacă nu în pustie, ci sub ochii şi uneori sub grija drăgăstoasă a semenilor. La fel şi fericirea, e ceva individual. Fiecare are calea lui de a ajunge la dramul de fericire. Fericirea, e sigur, nu se vinde la kilogram.
5.Cele 5-10 cărţi şi cele 3-5 filme cu care v-aţi retrage pe o insulă.
E o întrebare prea clişeu ca sa merite un răspuns.
6.Dvs.ce aţi făcut ca să nu mai fie cum nu vă place?
Nu înţeleg ce doriţi prin această întrebare, confuz formulată. Şi cum nu-mi plac confuziile, procedez ca atare.
7.Care-i calitatea pe care doriţi s-o întâlniţi mai des la ceilalţi?
Onestitatea.
8.Cum staţi cu dragostea. Dar – scuzaţi curiozitatea – cu şpriţul?
Această întrebare nu-i confuză, dar e stupidă. Aşa că o ignor.
9.Deviza pe care o urmaţi sau filozofia care vă călăuzeşte.
Cunoaşte-te pe tine însuţi.
10.Cum dovediţi că aveţi simţul umorului?
Nu doresc sa dovedesc, îmi doresc să am din când în când simţul umorului. De se întâmplă să-l ai, de ţi l-a dăruit Dumnezeu, te păzeşte de multe rele şi supărări.
