Lucrările la podul rutier peste râul Suceava din Roşcani, care face legătura cu oraşul Liteni, sunt programate să se încheie la finalul săptămânii.
În aceste zile urmează să fie turnată îmbrăcămintea asfaltică pe calea de rulare.
Podul respectiv a devenit impracticabil după inundaţiile din 2010, după ce un picior de susţinere s-a rupt.
Podul a fost edificat în urmă cu 55 de ani, are o lungime de 140 de metri, o deschidere de 26 de metri şi a fost transferat de la Consiliul Judeţean la Compania Naţională de Investiţii pentru asigurarea finanţării refacerii.
Până acum traficul rutier s-a desfăşurat pe o variantă ocolitoare, funcţională pentru vehiculele cu masă până la 7 tone şi jumătate.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net