În urmă cu ceva ani, 14 mai exact, am încheiat cu o firmă de telefonie mobilă un contract de furnizare servicii de voce, pentru care am achitat lunar o sumă destul de considerabilă.
După un timp, mi s-a făcut o ofertă prin care primeam 3000 minute în rețea sau 1400 minute naționale, ofertă pentru care era foarte bucuros, deoarece mi se părea că am suficient credit cât să discut cu cine vreau și cât vreau.
Nu prea am obiceiul să ma uit la televizor la emisiunile de știri și cu atât mai puțin la reclame, dar am auzit într-o zi, acu recent, cu totul întâmplător, că la operatorul meu de telefonie mobila, dacă achiziționezi o cartelă de 5 euro, primești vreo 2000 minute în rețea, câteva sute de minute naționale și sms-uri nelimitate etc.
Am intrat pe site-ul acestui operator și am constatat că da, oferta era cam acceași cu cea prezentată la televizor. Am rămas surprins de faptul că din ceea ce achitam eu lunar la abonament, puteam cumpăra multe, multe cartele.
Am sunat la un nr. format din 3 cifre și după o discuție telefonică cu un roboțel, de vreo 25-30 minute, am fost transferat la un operator, ce mi-a răspuns, ușor spre mediu iritat, la întrebarea mea dacă pot să primesc mai multe minute, că am un abonament super bun. La nelămurirea mea vis a vis de cartele și ofertele actuale, îmi zice că acu ceva ani în urmă, am beneficiat de mega super promoție etc. Nu-s genul calm și greu enervabil așa că l-am întrebat dacă are posibilitatea să renegocieze cu mine contractul, moment în care mi-a răspuns că nu și voi fi contactat de altcineva.
Am rămas surprins că după 14 ani de zile vechime la același operator eram tratat așa de aiurea motiv pentru care am început să studiez oferta și abonamentul meu.
Am dat mail-uri la firma de telefonie mobilă, în fiecare zi câte unul sau două, din data de 6 august 2013 până la data de 14 august 2013. Am studiat și oferta concurenței și am dat un mail să văd care e treaba. Mi s-a răspuns în aceeași zi, am primit oferta pe mail în aceeași zi și….surprize, surprize: minute nelimitate în rețea și naționale, sms-uri nelimitate plus 100 minute internaționale și un smartphone la 1 euro. Totul cu un sfert din valoarea abonamentului meu!
N-am stat pe gânduri prea mult timp și am semnat contractul cu firma actuală, portându-mi numărul.
Pe data de 16 august 2013, după 11 zile de la prima sesizare telefonică și mail, am fost sunat de o domnișorică de la fosta firmă de telefonie, care, pe lângă faptul că mesteca gumă – nici nu vreți să știți cum se aude la telefon – inițial era iritată că am plecat (îmi repeta obsesiv că de ce am nevoie de mai multe minute că nu le-am consumat nici pe alea care le am), apoi că este posibil să fiu dat în judecată și în final mi-a propus continuarea colaborării.
Nu am discutat prea multe la telefon, cert este că le-am refuzat oferta, aducându-le totodată în atenție faptul că mi s-a perceput lunar suma de 1 euro drept taxă administrare SIM, deși așa ceva este interzis prin lege.
Cred ca e bine să știți că aveți și drepturi, nu numai obligații, în relația cu operatorii de telefonie mobilă și e bine să studiați contractele anterior semnării.
Nu vă lăsați influențați de ofertele cu telefoane gratis – care de fapt nu-s gratis – pentru că abonamentele se încheie pe 2 ani și le veți plăti cu vârf și îndesat.
Aveți de grijă la traficul de date, deoarece orice depășire de MB se va taxa cu 0,2 euro/MB. Un simplu download de pe internet vă poate costa multe sute de lei, pentru că operatorii nu te anunță că depășești MB alocați și nici la Cronos nu spun câți MB mai ai sau ai consumat.
Portarea nu vă costă nimic, nu vă creează nici un fel de obligație contractuală cu vechea firmă de telefonie, nu vă pot refuza portarea. Dar puteți fi puși la plată dacă sunteți în perioada contractuală.
E bine să studiați oferta și să nu vă grăbiți, pentru că consecințele pot fi neplăcute și de durată.
avocat Daniel Zoiţa
avocat@ziaruldepenet.ro
0744.565.118