Poveştile pǎsǎrilor mele fǎrǎ colivie (12)
Dǎnuţ APETRI
Povestea unui zâmbet uitat
M-am privit în oglindǎ şi, ca prin minune, am uitat sǎ zâmbesc.
De-atunci, am început sǎ-mi amintesc alte zâmbete, uitate într-un colţ de memorie. Zâmbetul din ochii unei fotografii vechi sau din ochii unui rǎsǎrit de soare, zâmbetul pǎsǎricii ce învaţǎ sǎ zboare sau al celui care, în genunchi fiind, învaţǎ din nou sǎ meargǎ. Sau zâmbetul meu în faţa unei porţi finale din Sǎpânţa.
Şi toate aceste zâmbete – uitate în lacrimi.
Povestea unei conducte bǎtrâne
A fost odatǎ, ca niciodatǎ, o EA, de care vorbim, supǎratǎ pe oameni. Şi atunci a explodat în interior, dorindu-şi sǎ devinǎ o fântânǎ artezianǎ la care sǎ vinǎ copiii vara, sǎ se rǎcoreascǎ.
