Ieri, la ora 21.34, pompierii de la Detașamentul Fălticeni au primit prin 112 o solicitare privind stingerea unui incendiu la unul din spațiile închiriate la parterul Casei de Cultură din municipiul Fălticeni.
Fiind vorba de o clădire situată în imediata vecinătate a blocurilor, la fața locului s-au deplasat 2 autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, însă întreaga operațiune a durat puțin – la ora 22.15 echipajele erau deja în incinta unității.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Marian RUSCAN, cauza incendiului a constituit-o un scurtcircuit electric de la un cablu lăsat nesupravegheat sub tensiune.
Pagubele produse sunt minore, fiind vorba mai mult de panica produsă de fumul, care ieșea pe fereasta laterală(vezi foto).
Deplasați la fața locului, am discutat cu unul dintre muncitorii prezenți la spațiu, care ne-a spus că este vorba despre un ventilator montat la geamul de lângă ușă.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net