* primarii comunelor din zona Fǎlticeni pun de-un protest, la “Bradul”
* cele 11 revendicǎri ale Asociaţiei Comunelor par serioase, pe hârtie
* Guvernul se simte şantajat, anunţând prin premier cǎ “aşa ceva nu poate funcţiona”
Disearǎ, primarii înscrişi în Asociaţia Comunelor din România (ACoR)- Filiala Suceava se reunesc la hotelul “Bradul” din Vatra Dornei, pentru a dezbate, cu ceva întârziere faţǎ de alte judeţe, protestul adresat Guvernului Ponta, adoptat în unanimitate, cu peste 270 de voturi, de reprezentanţii lor prezenţi la Adunarea generalǎ a ACoR din 29 iulie 2013.
Preşedintele Filialei Suceava dǎ semnalul cu întârziere
Discuţiile şi semnarea adeziunilor la Protestul faţǎ de mǎsurile luate de Guvernul României împotriva colectivitǎţilor locale, cu precǎdere împotriva comunelor vor avea loc în perioada 26-27 august 2013 şi vor fi precedate, duminicǎ seara, de o instruire pe linie administrativǎ, susţinutǎ de preşedintele Asociaţiei, Emil DRǍGHICI, primarul independent de la Vulcana-Bǎi (Dâmboviţa). Lucrǎrile vor fi prezidate de Vasile COZAN, primarul din Panaci, care este preşedintele filialei Suceava a ACoR şi vicepreşedinte naţional.
<<…primarii comunelor, în loc sǎ-şi îndrepte întreaga lor capacitate pentru punerea în aplicare a unor strategii de dezvoltare economico-socialǎ pe termen mediu şi lung, stau slugarnic, cu mâna întinsǎ la cei care, prin intervenţiile lor, pot “picura” ceva resurse pentru îndeplinirea unor proiecte la nivel local, iar atunci când se “picurǎ”, criteriul este strict legat de numǎrul celor care ar putea sǎ voteze în favoarea celor de pe “culme”>>, se aratǎ în acest aparent exerciţiu de demnitate al primarilor, preponderent USL, care a fost deja direcţionat la Guvern, existând şi un termen de aşteptare, pânǎ la 27 august a.c., pentru analizarea celor 11 puncte de nemulţumiri inserate în documentul ce trebuia semnat pânǎ la data de 20 august 2013.
În cazul în care premierul Victor PONTA nu va semna un protocol prin care sǎ se identifice soluţii la problemele ridicate, primarii îşi anunţǎ de pe acum continuarea şi diversificarea acţiunilor de protest, ei rezervându-şi dreptul de a se adresa organismelor europene, FMI, Bǎncii Mondiale, de a nu se implica pentru mobilizarea electoratului la referendum, europarlamentare, prezidenţiale şi, în ultimǎ instanţǎ, de a recurge la mitinguri de stradǎ sau la grevǎ.
Cuiul lui Pepelea în viziunea premierului PONTA
Divergenţe existǎ numai asupra unui singur punct între majoritatea USL-istǎ a protestatarilor şi primarii PDL (cei de alte culori politice nefǎcându-şi auzitǎ vocea). Democrat-liberalii din zona Fǎlticeni au anunţat cǎ se alǎturǎ protestului, dar nu vor solicita şi schimbarea legii în ceea ce priveşte incompatibilitǎţile, întrucât ei susţin legea ANI aşa cum este, iar celor care au probleme cu ea le este deschisǎ calea justiţiei.
Din cei peste 2800 de primari de comune înscrişi în ACoR, cei mai mulţi de la USL, doar în jur de 150 cad sub sancţiunile prevǎzute de Legea ANI. Ei susţin cǎ guvernele, prin prefecţi, trebuia sǎ-i înştiinţeze atunci când s-au votat modificǎri ale acestei legi. De altfel, ei au devenit membri în acele Consilii de Administraţie în care apǎrǎ interesele comunitǎţii prin hotǎrâri ale consiliilor locale. Iar aceste HCL-uri au primit avizul de legalitate al prefecturilor timp de 10 ani, fǎrǎ ca de la judeţ sǎ se vadǎ vreo incompatibilitate.
Astfel cǎ prim-ministrul pare sǎ fi pipǎit superficial fondul problemei, din moment ce susţine cǎ aceasta este o formǎ de şantaj ce nu poate funcţiona. Cǎ este certat şi cǎ va fid at în presǎ pentru ceva ce nu este vina Guvernului acesta, cǎ nu Guvernul Ponta i-a pus în incompatibilitate pe unii primari.
El a recunoscut cǎ ACoR are în mare parte dreptate, “dar când am luat la bugetul de stat toate corecţiile financiare pe programele europene nu s-au supǎrat liderii Asociaţiei? Nu s-au supǎrat.”
Ce-i doare pe primarii comunelor, în 11 locuri
Cei de la centru iau mǎsuri ce se aud pe sticlǎ, dar nemulţumirile cetǎţenilor se sparg în capul edililor, care au devenit “marionete în mâna şi în folosul celor care ajung pe “culmile administraţiei”. De aceea, primarii ce vor fi prezenţi la Vatra-Dornei în aceste zile, vor analiza dacǎ urmǎtoarele 11 puncte ale ineditului manifest duc la “subminarea capacitǎţii administrative a comunelor” sau deranjeazǎ afacerile unora care lucreazǎ de ani mulţi la drenarea banului public cǎtre buzunarele de partid:
– OG nr.8/2013 reglementeazǎ virarea impozitului pe venituri cǎtre bugetul de stat, fǎrǎ distribuirea unor cote defalcate cǎtre bugetele locale (pentru lucrǎri de cadastru, îmbunǎtǎtiri funciare – irigaţii, cofinanţare sau investiţii de interes local);
– Nota cu problemele înaintate Guvernului în urma Adunǎrii generale din 17-20 februarie 2013;
– OUG nr.34/2013 prin care se impune de la judeţ un nivel al chiriei pentru pajiştile comunelor;
– Legea nr.165/2013, trecutǎ de Guvern prin asumarea rǎspunderii, în care primarul este desconsiderat, fiind membru de rând al Comisiei locale pentru inventarierea terenurilor;
– OUG nr.46/2013 prin care s-a instituit o procedurǎ inexistentǎ în UE, privind insolvenţa unitǎţilor administrativ-teritoriale;
– OUG nr.77/2013 care stabileşte numǎrul de posturi prin accentuarea decalajului dintre comune şi oraşe, de naturǎ discriminatorie (la acelaşi numǎr de locuitori, numǎr de posturi diferit la oraş faţǎ de comunǎ);
– Proiectul OUG de reglementare a pieţei produselor şi proiectul HG privind reglementarea filierei de comercializare urmǎreşte desconsiderarea demnitǎţii primarului şi creeazǎ divergenţe între acesta şi micii producǎtori agricoli;
– Legea nr.243/2013 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor prevede ca amenzile aplicate de primari sǎ nu mai constituie în întregime venituri la bugetele locale (ca pânǎ acum), ci doar în proporţie de 60%;
– Eliminarea situaţiilor de incompatibilitate în anumite cazuri de reprezentare;
– Reconsiderarea perioadei de mandat în calculul pensiei;
– Asigurarea unei remuneraţii corespunzǎtoare, inclusiv pentru ceilalţi angajaţi ai primǎriilor.
Dupǎ cum se vede, aproape toate revendicǎrile au în vedere reglementǎri din
ordonanţe (de urgenţǎ sau nu) ale Guvernului prin care activitatea Legislativului este “şuntatǎ” de cǎtre Executiv, cal de bǎtaie al partidelor din opoziţie şi obişnuinţǎ a partidelor de guvernare la români.
Todirel CǍLUGǍRIŢA
Ziarul de pe Net