Una din cele mai puţin cunoscute şi vizitate biserici ctitorite de Ştefan cel Mare este şi Pătrăuţiul. Aflată la aproximativ 10 km de Suceava, în satul Pătrăuţi, biserica cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” a fost ridicată în 1487, după bătălia de la Şcheia împotriva oştilor ungureşti conduse de Hroiot, fiind şi cea mai redusă ca dimensiuni dintre toate ctitoriile măreţului voievod şi singura destinată unei mănăstiri de călugăriţe. Este singura biserică ctitorită de Ştefan cel Mare care şi-a păstrat forma şi dimensiunile aşa cum a fost ea concepută. Mănăstirea era destinată în special îngrijirii răniţilor proveniţi după luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun de la Suceva. Îngrijirea acestora de către călugariţe, se făcea în bolniţă – un fel de spital de campanie – aflată în curtea mănăstirii şi era un obicei intrat deja în acea perioadă în tradiţia mănăstirilor din Occident.
Soarta acestui schit este foarte puţin cunoscută din cauza pierderii documentelor. În decursul vremii acesta a fost temeinic devastat de invaziile turcilor, tătarilor şi cazacilor.
Biserica îmbină elemente ale artei sacre bizantine, gotice şi renascentiste, reprezintând un valoros model de epocă medievală moldovenească. Ea a fost pictată aproape sigur imediat după ce a fost zidită. Luând în considerare inscripţiile în limba greacă de pe scenele din interiorul bisericii şi stilul artistului, s-a avansat ipoteza că pictura a fost realizată de Gheorghios din Tricala (Tesalia). Pictura interioară, originală, de înaltă ţinută artistică, se remarcă prin scena Plângerii (naos), Cavalcada Sfintei Cruci (pronaos), expresie a sentimentelor şi acţiunilor antiotomane ale vremii, compoziţie rafinată cu colorit subtil în tradiţia bizantină cu iz moldovenesc. Ea a fost pe alocuri refăcută încă din vremea lui Ştefan cel Mare, în naos şi, mult mai târziu, în cea mai mare parte a pronaosului. Spre deosebire de picturile din vremea lui Petru Rareş, apelurile la realitatea istorică din vremea pictorului sunt rare şi fără însemnatate, cu excepţia Cavalcadei ce are un sens antiotoman, simbolic şi precis.
Cavalcada Sfintei Cruci sau Cavalcada Împăratului Constantin cel Mare de pe peretele vestic al pronaosului se mai întâlneşte doar la Biserica Arbore, nemaifiind pictată în nici o ţară de religie ortodoxă, înfăţişează 16 sfinţi călare, în frunte cu Împăratul Constantin cel Mare, care-l urmează pe Arhanghelul Mihail. Acesta, în fruntea cavalcadei, îi arată Împăratului semnul crucii apărut pe cer. O altfel de Cavalcadă a Sfintei Cruci se regăseşte în pictura murală interioară, recent realizată, la biserica mănăstirii Putna unde în oastea Împăratului Constantin cel Mare mai apare şi voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, făcând joncţiune cu trupele împăratului, fiind realizată astfel o punte peste timp între faptele creştine ale celor doi “Mari”.
Tabloul votiv este localizat în naos, pe peretele sudic, şi prezintă o particularitate, şi anume, un decupaj în partea de jos confirmă ipoteza că tabloul a fost repictat din cauza decesului succesorului la tron, Alexăndrel. Astfel, acest veritabil document testamentar ne prezintă familia voievodală. Ştefan cel Mare închină macheta bisericii Mântuitorului, prin mijlocirea Împăratului Constantin cel Mare. Este urmat de familie: soţia Maria Voichiţa, urmată de noul moştenitor la tron, Bogdan al III-lea (zis cel orb) şi cele două domniţe, Maria şi Ana.
Pictura exterioară se rezumă la fragmente din Judecata de Apoi realizată după 1550, Biserica de la Pătrăuţi fiind probabil singura biserică cu pictură exterioară, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, ce s-a păstrat aşa cum a fost concepută de sfântul voievod. Din întregul tablou se mai păstrează încă, în stare relativ bună, doar anumite registre: Tronul Etimasiei, Adam şi Eva, Personificările Apei şi 
Pământului, Regele David, Râul de foc din partea dreaptă a lucrării şi cânteva chipuri de sfinţi în partea stângă.
Mănăstirea a fost devastată sistematic de atacurile armatelor străine. O dată cu anexarea Bucovinei, ocupaţia habzburgică a închis mănăstirea de maici de la Pătrăuţi, spre sfârşitul secolului al XVIII lea şi nu au mai fost permise să se facă reparaţii la fostele chilii. Astfel, lăcaşul de cult a devenit biserică de parohie şi, cu ajutorul Fondului Forestier Bisericesc, s-a construit, la începutul secolului al XIX lea, o casă parohială, din caramidă şi piatră, ce poartă amprenta arhitecturii de influenţă austriacă.
Poate că în drumul vostru prin istoria Bucovinei, găsiţi şi ceva timp să poposiţi la Pătrăuţi. Veţi găsi o biserică mică cât o perlă.
Gabriel Todică
Ziarul de pe Net
