*Inspectoratul Şcolar a mai solicitat Ministerului Educaţiei 31 de noi microbuze
Judeţul Suceava are în dotare 90 de microbuze şcolare, din gama FIAT şi FORD, din loturile repartizate de Ministerul Educaţiei începând cu anul 2006.
Majoritatea acestora sunt utilizate pentru transportul elevilor din localităţile în care nu funcţionează unităţi şcolare sau nu sunt organizate diferite niveluri de şcolarizare.
Potrivit inspectorului general GHEORGHE LAZĂR necesarul de asemenea mijloace de transport este de 31 pentru unităţile din Baineţ – Muşeniţa, Liteni, Udeşti, Manolea – Forăşti, Pleşeşti – Vultureşti, Moldoviţa, Valea Moldovei, Horodnic de Jos, Şcheia, Dorna Candrenilor, Putna, Berchişeşti, Cornu Luncii, Iacobeni, Neagra Şarului, Siret, Milişăuţi, Gălăneşti, Moldova Suliţa, Ipoteşti, Rîşca, Burla, Vadu Moldovei, Adâncata, Staja, Dolhasca, Măriţei, Ilişeşti, Rădăuţi, Pîrteştii de Sus, Drăguşeni.
“Şcolile dotate cu microbuze au semnalat probleme precum gradul ridicat de uzură, vechimea în exploatare şi deteriorarea continuă din cauza drumurilor impracticabile, dar şi a numărului mare de curse zilnice.
În plus, inexistenţa posturilor de şoferi determină forme improprii de utilizare a microbuzelor – personal din şcoală angajat pe alte posturi, angajarea unor persoane cu contract de prestări servicii de către primării sau angajări pe norme diminuate” spune LAZĂR.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net