Aeroportul Salcea a găzduit sâmbătă şi duminică un interesant miting aviatic la care au participat mii de vizitatori.
Suceava Air Show a fost organizat de Aeroclubul României, Bucovina Fly Club şi Iacării Acrobaţi, manifestarea nefiind ocolită de oficialităţile judeţului, printre care prefectul FLORIN SINESCU şi preşedintele CJ CĂTĂLIN NECHIFOR.
De altfel, Consiliul Judeţean a contribuit consistent la bugetul acţiunii, cu 150.000 lei.
Momentele cele mai atractive au fost intervenţiile aeriană şi la sol pentru anihilarea unui grup infracţional, operaţiune realizată de luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, sprijiniţi aerian de către elicopterul de tip IAR 330 PUMA SOCAT, precum şi zborurile cu materiale pirotehnice de la lăsarea serii în ziua de sâmbătă.
Mitingul aviatic a fost completat cu evoluţiile paraşutiştilor, a aeronavelor uşoare, a celor telecomandate, cu acrobaţiile YAK 52 şi EXTRA 300 şi cu zborurile în formaţie IKARUS şi ZLIN.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net