3 persoane din judeţul Suceava au fost diagnosticate cu HIV/SIDA luna trecută – este vorba despre o femeie de 34 de ani din zona Fălticeni, un bărbat de 37 de ani din Suceava şi un bărbat de 41 de ani, din Rădăuţi.
În total, de la începutul anului, 8 suceveni au fost diagnosticaţi cu această afecţiune, ridicând numărul bolnavilor la 185.
Evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Suceava arată că, în acest an, 3 persoane seropozitive au murit.
Potrivit DSP, cu o singură excepţie, toţi pacienţii care în acest an au fost diagnosticaţi cu HIV/SIDA s-au infectat pe cale sexuală.
Cei mai mulţi dintre ei au contractat virusul în timp ce se aflau în străinătate la lucru şi au avut relaţii pasagere, neprotejate.
Majoritatea celor infectaţi urmează tratament de specialitate, care este subvenţionat de stat, dar o mică parte refuză pur şi simplu tratamentul.
Din această primăvară, banii pentru medicamentele de care au nevoie bolnavii nu se mai virează prin Casa de Asigurări de Sănătate, ci prin Direcţia de Sănătate Publică.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net