de
Niculina PRUNDEANU
Între anii 2008-2010 fiind în București am avut privilegiul să ascult nenumărate piese de teatru radiofonic la un cenaclu sui-generis, la barul RAMADA-MAJESTIC. Un adevărat Club de teatru radiofonic a fost înființat cu mai mulți ani în urmă prin inițiativa domnului Mihai Lungeanu, regizor la Departamentul Teatru al Societății Române de Radiodifuziune, la care participau dramaturgi, critici de teatru, dar și alți iubitori ai teatrului. Acolo i-am cunoscut pe majoritatea regizorilor de teatru radiofonic. La acest Club am ascultat și discutat despre piesele de teatru regizate și prezentate de doamnele Elena Negreanu, Ilinca Stihi și Cezarina Udrescu, de domnii Mihai Lungeanu, Gavriil Pinte, Attila Vizauer, Ion Vova, Dan Puican, Vasile Manta, Nicolae Mărgineanu, Răzvan Popa, Dan Tudor, Toma Enache, ș.a.
Pe data de 11 mai 2009 a fost prezentată o piesă de teatru cu totul deosebită, „Deportați în Siberia”, regizată de un invitat de dincolo de Prut, domnul Petru Hadârcă. Scenariul fusese alcătuit, pornind de la cartea academicianului Gleb Drăgan „Exerciții de memorie—O paranteză tristă a istoriei”, de către doamna Luminița Stoenescu împreună cu domnul Costin Manolescu. Săptămâna următoare (18 mai) a urmat partea a doua, „De o parte și de cealaltă a Prutului”, al cărui scenariu a fost scris tot de doamna Stoenescu. Ambele piese erau niște realizări excepționale din toate punctele de vedere: regie, scenariu, joc actoricesc, coloană sonoră, ilustrație muzicală, ritm, contraste dramatice tip contrapunct. Totul era perfect și zguduitor și ca să nu pară că exagerez voi da doar o parte a distribuiției: Luminița Gheorghiu, Constantin Codrescu, Emil Hossu, Mihai Bica, Eugenia Bosânceanu, Petru Hadârcă, Dorin Andone, Orodel Olaru, Mircea Rusu, Manuela Ciucur (pot oferi doritorilor și copii după cele două înregistrări). În structura piesei erau inserate și mărturiile academicianului Gleb Drăgan, pentru a mări și mai mult autenticitatea acestei cutremurătoare reconstituiri a suferințelor îndurate de basarabeni sub cisma „tătucului Stalin”.
Cu acel prilej am vorbit și eu despre piese și am cunoscut-o mult mai bine pe doamna Luminița Stoenescu. Am plecat apoi din București și, revenită pe meleagurile natale, am ascultat într-o zi la Radio România Cultural o piesă de teatru. Avea o distribuție de zile mari -Maia Morgenstern, Adrian Păduraru, Eugenia Bosîceanu, Manuela Ciucur, regizor fiind Răzvan Popa. Se numea „Am fost Dușman al poporului” și datorită acestei piese aflam acum că doamna Luminița Stoenescu fusese demult pe aceste meleaguri.
Am aflat astfel că am mai multe lucruri în comun cu doamna Luminița Stoenescu: eu m-am născut în Fălticeni și mi-am petrecut primul an de stagiatură la Întreprinderea „Textila Dunăreană”-Giurgiu, alături de alți colegi de facultate veniți acolo din Baia-Mare, Satu-Mare, încât acel an (1978-1979) ni s-a părut o prelungire a anilor de studenție prin amintirile frumoase pe care le păstrez și acum orașului dunărean. Doamna Luminița Stoenescu are probabil amintiri complet opuse, răsturnate pe dos de oglinda strâmbă a demonului sovietic Stalin. Născută la Giurgiu s-a trezit, copil fiind, exilată la Rădășeni și apoi la Fălticeni în calitate de „dușman al poporului”. Întâmplarea face că nu demult am scris o recenzie la o carte din seria „Să nu ne răzbunați” despre copiii Basarabiei deveniți „dușmani ai poporului” și exilați în Siberia prin grija aceluiași „tătuc Stalin”. (Articolul se numește „Unde este Centrul Universului” și apare pe blogul meu „Întoarcerea Fiului Risipitor”-www.cronicadefalticeni.com). În plus lucrez la o piesă de teatru despre copiii Basarabiei care ar putea fi deportați de Tătucu’ Stalin, o parabolă despre simțul acut al ratării, al lipsei de sens în viață care transfomă unii oameni plini de orgoliu în Demoni. Piesa se numește „Convorbiri cu Tătucu’” și are doar două personaje-simbol: fetița numită Basarabia și Stalin-Omul de tinichea.
Doamna Luminița Stoenescu spunea că nu are resentimente față de locurile suferințelor sale din copilărie și i-ar plăcea să petreacă unele clipe de liniște aici. De aceea m-am gândit să o invităm dacă poate să revină măcar „provizoriu”, „de probă”, acum când între 9 și 15 septembrie are loc la Fălticeni a treia ediție a Festivalului Internațional de teatru pentru copii și tineret „Grigore Vasiliu-Birlic”. Poate să afle programul de pe site-ul Asociației Fălticeni Cultural care a organizat cele trei ediții ale festivalului. Mi-ar plăcea dacă ar aduce și niște fotografii noi de la Clubul de teatru Radiofonic Ramada-Majestic și eventual un mic articol pentru ziarul nostru despre ce se mai întâmplă acolo de când am plecat eu. Pentru aducere aminte am pus câteva fotografii din timpurile când participam și eu la acele întâlniri. Într-una din fotografii fălticenenii vor putea recunoaște și un actor plecat de pe meleagurile noastre- domnul Alexandru Arșinel.
De asemenea mi-ar plăcea să corespondăm prin intermediul Ziarului-de-pe-net cu doamna Luminița Stoenescu și să-i facem legătura cu Părintele Moise care editează cărțile cu D.V.D.-uri despre deținuții politici și deportații din România și Basarabia (seria „Să nu ne răzbunați”), pentru ca pe viitor să-și poată coordona împreună eforturile de a readuce în atenția noastră acele timpuri.
Închei spunându-i din nou „Bine ați revenit la noi” doamnei Luminița Stoenescu și invitând-o cu bucurie să ne revadă cât mai curând.
Niculina Prundeanu
