*divergenţa se va rezolva la tribunal
Primăria fălticeneană se târâie prin tribunal cu cea din Fântâna Mare pentru că nu pot cădea de acord în legătură cu limita teritorial-administrativă.
Procesul este în derulare la secţia Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, instituţie care mai are de rezolvat şi alte cazuri asemănătoare.
De exemplu, Bosanciul se judecă cu Rădăşeniul, iar Baia cu Râşca şi Rădăşeni.
Prefectul FLORIN SINESCU spune că rivalităţile s-au acutizat în ultima perioadă şi că în septembrie şi octombrie sunt programate termene de judecată.
“Sunt acţiuni care au fost introduse de Prefectură şi urmează ca legiuitorul să decidă.
Se va realiza o expertiză care va stabili care este limita dintre unităţile administrativ teritoriale, după care Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va face modificările corespunzătoare în baza de date.
La final, cetăţenii îşi vor schimba actele de identitate, acolo unde va fi cazul” a precizat el.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net