Mânăstirea cu trei turle (M.rea RÎŞCA)
de Florentin MAFTEI
Când biruit de zbucium şi de atâta cale,
Când după creste zvelte s-ascunde obosit,
eternul Soare lasă în urmă-i numai umbre
Iară lumina zilei , a fost … dar a pierit.
Îşi ţese timpul horbota cum zorii
or curge iar, că-i norma eternului firesc.
Acestei legi răspundem , supuşi, noi muritorii
cuprinşi, umilă parte, al rostului ceresc.
La poale de Carpaţi, la margini de pădure,
Cu ziduri umezite de-a timpului furtuni
În sihăstrite locuri ce n-au simţit secure
Sălaş de mănăstire-i în margini de genuni.
Între zidiri de stâncă, în turle şi în clopot,
În haina monahală-n icoane din zidiri,
Reînviem trecutul, trăindu-l ca-ntr-un clocot,
Doar el mai dă speranţă, tărie, împliniri.
Când fapt de noapte neagră-i şi-un ciocănit de toacă
prevede că sihaştri-s trudiţi şi-au adormit,
Din temelii, din cripte, vibrează parc-o şoaptă
Un semn că cei de-acolo, căzuţi sînt; n-au murit.
Nu, ….vii sunt cât Moldova lui Dragoş cel din munte
Ce-ntemeind hotarul s-a pus în frunte domn !
Tătari şi turci, polonii şi alte neamuri multe
n-au reuşit să frîngă bărbaţii ce-acum dorm.
În margine de lacuri de veacuri se-oglindesc,
se scaldă-n limpezimea din vremuri adunată
Biserica şi brazii şi sălcii ce-mpletesc
Poeme din istorii, petreceri de-altădată .
La poale de Carpaţi, în margini de pădure
Simţea şi Eminescu poeme, solitar;
Retras pe-o moviluţă, scriind „Singurătate“
n-a bănuit destinu-i ce-i pentru noi, altar !
Iată cărări ascunse, ştiute doar de fiare
Pe unde Sadoveanu, c-o puşcă şi-un rucsac
din zori, până în seară, cutreierând o zare,
visa despre Nicoară prin umbră de copac.
Şi-n cripta din zidire, închis, Kogălniceanu
s-a întrebat adesea ce-i este hărăzit ,
cînd, lună după lună, mai că-mplinise anu’
în turnu de la poartă unde era zidit .
Din măreţii de munţi s-au ridicat să lupte
Din drag de astă ţară , cu inimi de viteji
Mulţimi ce pân-atunci , cu coase şi cu cute
Au doborăt doar lupii şi fân de prin livezi.
Azi, cu ecouri mute din ziduri reci din piatră
s-aude-un glas de clopot ce bate grav şi rar;
El vede, din înaltu-i un alt destin şi vatră
Iar munţii ascultându-l din temelii tresar.
Din tinereţea noastră, poeme de descânt
să împletim în vatra-ţi din stâncă plămădită ,
Nou cântec cald de viaţă , noi domuri , nou pământ,
trăire, crez, simţire-ntr-o eră reclădită.
apr. 1976-Rîşca – Suceava
Ziarul de pe Net
Mă bucură reîntâlnirea cu Florentin MAFTEI cel care s-a încumetat să traverseze România, pentru a se întâlni cu un alt moldovean stabilit în Banat, aici fiind vorba de Mihai LEONTE.
Dar cel care a îndrumat zeci de generaţii a fost în vizită şi la doamna Elena ANDRIEŞ poeta de la Rădăşeni.
Este o iniţiativă lăudabila a redacţiei Ziarului de pe Net de a promova autori din această zonă a Moldovei.
Multumesc, domnule Mihai Leonte! Poate ne-om mai revedea.
Şi rîşcanilor le port amintiri dragi, de neegalat; erau şi pe-atunci oameni minunaţi! În locurile sfinte ale uceniciei mele.
Redactorilor, gratitudinea mea!