EDITORIAL ZdpN
Sergiu JIPA
Mare vizită, mare, la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul Primăriei Fălticeni, unde au picat, din senin( !?), doi oaspeți: Gică POPESCU, Baciul generației de aur și Nicu BĂNICIOIU, ministrul PSD al Tineretului și Sportului.
Primarul COMAN, sportiv prin natura meseriei și preocupărilor sale, a prezentat emoționat vizita, asemeni unui adolescent la majorat, ca pe un succes menit să ridice calitatea vieții sportive fălticenene. Așa o fi, dar nu prea curând.
Cei doi oaspeți de la București au venit, și-au rezolvat interesul și au plecat. Dl. POPESCU, în campanie pentru câștigarea șefiei FRF, s-a asigurat că zona Fălticeni îl va vota (și vorbim de un număr însemnat de voturi), iar dl BĂNICIOIU a scăpat de o datorie, lăsând-o pe umerii municipalității: reabilitarea bazei sportive nautice de la Nada Florilor.
Cum așa ? Păi baza nu este în proprietatea MTS, unde onor BĂNICIOIU, PSD ca și domnul COMAN, este tartor și dispune de fonduri ? Da, dar nu are bani și soluții pentru canotajul din Fălticeni, cu care suntem siguri că se mândrește în calitatea sa de ministru al Sportului.
COMAN și BĂNICIOIU s-au deplasat pe malul iazului și, când au coborât din mașină, să pice jos, nu alta: primul surprins că baraca mai este în picioare, iar ministeriașul că se poate face performanță în așa condiții. Și încă ce performanțe, dar nu datorită oamenilor politici COMAN și BĂNICIOIU, care au bătut palma, iar cel mai mic plătește! Nu ne referim la înălțime, că era bine pentru noi, ci ne raportăm la ierarhia politică din sânul PSD, unde fălticeneanul COMAN este mai mic decât dâmbovițeanul BĂNICIOIU.
Astfel bugetul municipiului Fălticeni trebuie să salveze onoarea nereperată a Ministerului Tineretului și Sportului, impotent să își repare bazele sportive pe banii proprii, chiar dacă acestea îi aduc medalii, pe care PSD-istul le poate prinde și în raportul său de ministru!
Indiscutabil, baza sportivă nautică din Fălticeni are nevoie de reparații urgente, iar cei care antrenează și se antrenează acolo merită infinit mai mult. Numai anul acesta câte medalii ne-au adus elevii cuplului de antrenori Vasile și Ana AVRĂMIA, pe care nu le merităm la cât ne-am implicat să îi ajutăm. Dar nu despre asta vorbim, ci despre trocul politic dintre mai vicleanul BĂNICIOIU și naivul COMAN, care și-a luat o nouă responsabilitate, doar să-i facă pe plac dlui ministru venit în provincie tocmai de la București. Păi dacă nu venea dom’ BĂNICIOIU nici nu vorbeam anul acesta de baza sportivă cu cele mai mari rezultate și cele mai multe nevoi ignorate!
Vorbim despre un ștab de la București, care a pasat responsabilitatea sa pe un buget sărac. Unul care va trebui să suporte și uriașa cofinanțare de 50 % a bazei de agrement Nada Florilor.
Vorbim, ca acum 30 de ani, de tovarășul BĂNICIOIU de la partid, care a mâncat și n-a plătit!
Ziarul de pe Net
Foarte bine, aşa se lucrează – întâi îi pui primarului în braţe ceea ce nu-ţi mai trebuie la centru şi apoi îi laşi să îşi spargă capul. Iau unii incepatori, culmea, chiar sunt bucuroşi după asemenea trocuri si nu mai stiu cum sa se umfle in pene. Cand isi dau seama in ce au intrat ( sau cand ii ajuta altii sa inteleaga ) e tarziu….
pai, nu s-a laudat primarul COMAN ca el ,”saracul”, trebuie sa repare tot ce au stricat altii in 20 de ani?!! pentru lauda asta trebuie sa faca tot posibilul si imposibilul mai ales sa i-a teapa de la toti vulpoii batrani pe banii din bugetul orasului.