În cartierul Maior Ioan au răsărit nişte bănci noi de lemn, plasate între blocuri. Până aici toate bune şi frumoase, chiar mă bucuram de faptul că cineva s-a gândit la acest aspect, căci multe din băncile vechi, puse de şeful de scară sau de pe vremea răposatului, erau de acum distruse şi nu mai puteau fi utilizate. O iniţiativă lăudabilă chiar, printre multe altele nu aşa de bune.
Ca orice om curios şi atras de noutate, mi-am luat prietenii şi i-am dus între blocuri, să stăm pe bancă, la un taifas şi o gură de suc… Când, la un moment dat, apare, ea, doamna din scara de alături, care după câteva pahare cu grade băute cu ocazia zilelor municipiului avea chef de scandal. Astfel am aflat că băncile sunt puse expres pentru cei din scara respectivă, că au fost puse de şeful de scară, că-i om gospodar, că tinerii nu trebuie să stea pe bancă, că au loc pe betoane, că suntem cam răi de gură şi că nu îi înţelegem niciodată pe bătrâni. Vă spun sincer că mai era o bancă liberă lângă noi pe care ar fi putut să se aşeze liniştită, avea loc şi să se întindă un pic dacă voia să îi treacă starea de ebrietate şi ne-am fi ridicat şi noi, să îi cedăm şi cea de-a doua bancă, dacă ne vorbea frumos. Dar simţul proprietăţii şi impulsivitatea au împiedicat-o să fie om, de parcă ea nu a fost niciodată tânără, s-a născut bătrână şi înţeleaptă. Şi ne mai întrebăm de ce nu evoluăm…
În final, mă întreb şi eu, retoric, evident: Ale cui sunt băncile noi dintre blocuri? Avem voie să şi stăm pe ele?
Alma GAVRIL-URSACHE
Ziarul de pe Net
