* aceștia au ajuns în stare critică la Spitalul de pediatrie din Fălticeni, unde au fost salvați de intervenția promptă a personalului
În această seară, la ora 18.00, doi frați gemeni, de 3 ani, din Boroaia, au fost aduși în stare critică, la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Fălticeni, intoxicați cu monoxid de carbon.
Aici au fost preluați de dr. Oana NISTOR, care le-a acordat asistență medicală de urgență dat fiind faptul că situația lor era extrem de gravă. Au fost oxigenați, li s-a aplicat un tratament medicamentos adecvat unor asemenea cazuri și au fost hidratați, reușindu-se salvarea lor în ultimă instanță.
Copilașii, Mihail și Gabriel Dencef, din Boroaia, sunt născuți în aprilie 2010 și au rămas sub supravegherea personalului medical de la spital, fiind în afara oricărui pericol.
Se pare că părinții au plecat de acasă, iar minorii au rămas singuri, nesupravegheați și, din joacă, au deschis portița la sobă și s-au intoxicat cu fumul degajat.
“Au ajuns săracii micuți la spital în stare gravă, miroseau puternic a fum, erau murdari și dezhidratați. S-a reușit stabilizarea lor, au fost spălați, îngrijiți și li s-a dat să mănânce. Acum sunt bine, doamna doctor și asistentele au intervenit la timp, de cum a ajuns ambulanța aici”, ne-a declarat unul din martorii evenimentelor.
Sergiu JIPA
Ziarul de pe Net