Organizaţia Judeţeană PRM Suceava nu îşi va părăsi sediul.
În calitate de membru al Biroului Permanent Naţional PRM şi de preşedinte interimar al filialei sucevene, STELA ACATRINEI ( soţia fostului lider PRM Suceava GHEORGHE ACATRINEI, recent decedat – n.r. ) a precizat că sediul de la parterul blocului de pe strada 6 Noiembrie a fost cumpărat de răposatul ACATRINEI din bani personali.
“Când se vor termina toate procesele cu VADIM, sigur instanţa va decide în favoarea noastră.
Doamna nu ştiu cum o cheamă, că am auzit de ea în judeţul Suceava, are la PPDD un sediu, nu cunosc…” a precizat STELA ACATRINEI, referindu-se la SAVETA IONESI, preşedintele PRM aripa VADIM.
“Executorul judecătoresc este funcţionar al statului, nu poate veni înainte de a se pronunţa hotărâre judecătorească definitivă.
Procesul continuă la Tribunalul Capitalei, acum se intră pe fond, e un dosar destul de gros.
Oamenii reprezintă partidul, pentru că un partid fără oameni, aşa cum consideră el că e totul, nu se poate.
Judeţul Suceava l-a făcut europarlamentar pe VADIM, noi i-am finanţat campania, dar fostul preşedinte nu recunoaşte niciodată nimic.
El nu are respect faţă de oameni, nici măcar sentimentele unui câine, că un câine mai respectă stăpânul sau oamenii, dar dumnealui nu a reuşit nici la sentimentele unui patruped să ajungă” a mai adăugat STELA ACATRINEI.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net