Şedinţa de ieri, 31.10.2013, a Consiliului Local al municipiului Fǎlticeni a avut, la capitolul “diverse”, un moment inedit, datorat prezenţei reprezentantului legal al unei asociaţii locale de protecţie a animalelor, anunţate din timp.
“Şi ei au dreptul la viaţǎ”, organizaţia nonguvernamentalǎ despre ale cǎrei intenţii ZdpN v-a relatat, mai pe larg, în articolul “Câinii de pripas bagǎ zâzania între un ONG şi Primǎria din Fǎlticeni”, a izbutit, între timp, sǎ obţinǎ, în instanţǎ, anularea Regulamentului deţinǎtorilor de câini, aprobat fǎrǎ prea multe discuţii de consilierii fǎlticeneni, la iniţiativa primarului Cǎtǎlin COMAN, prin HCL nr.104/28.11.2012. Astfel, Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Suceava a admis cererea formulatǎ de directorul executiv al asociaţiei, Cristina Elena POPA, prin hotǎrârea nr.6484/17.10.2013, supusǎ recursului.
Practic, regulamentul respectiv nu mai existǎ, iar peste o sǎptǎmânǎ expirǎ şi Contractul de servicii nr.22714/08.11.2012 încheiat de Municipiul Fǎlticeni cu SC ELEVEN SRL din Secuieni, judeţul Neamţ, având ca obiect capturarea, transportul ş.cl. a câinilor fǎrǎ stǎpân.
În aceste condiţii ar fi fost de dorit ca puterea localǎ sǎ vinǎ în întâmpinarea unor solicitǎri rezonabile ale directorului executiv al acestei asociaţii din Fǎlticeni, şi nu sǎ ridice din umeri la întrebǎrile pertinente ale Cristinei Elena POPA, sau sǎ lase lucrurile în coadǎ de peşte, prin preşedintele de şedinţǎ Liviu GRIGORAŞ (care şi-a manifestat interesul, nu ştim cât de sincer, de a se înscrie în asociaţie), atunci când nu a bǎtut cu eleganţǎ câmpii cu problema câinilor sǎlbǎticiţi de pe plaiurile de vânǎtoare (consilierul Constantin BULBOACǍ).
Nici opoziţia nu s-a ridicat la înǎlţimea aşteptǎrilor, consilierii PDL ţinându-şi gura, uneori la propriu (consilierul ARTENI – vezi foto) sau fǎcând comentarii rǎutǎcioase, spre a creşte în ochii primarului Coman, de genul: “trebuie sǎ-i dea şi cineva peste nas cucoanei ǎsteia” (consilierul SBURLEA), cu referire la reprezentanta asociaţiei.
Aceasta şi-a prezentat, însǎ, imperturbabilǎ, punctul de vedere, depunând totodatǎ, în scris, interpelarea nr.12/31.10.2013 – pe care o redǎm şi noi, în speranţa cǎ cititorii noştri vor reuşi sǎ o compare cu rǎspunsul pe care-l va formula, pânǎ la data urmǎtoarei şedinţe ordinare, administraţia localǎ.
Pânǎ atunci, va trebui sǎ fim cu ochii pe licitaţia de sǎptǎmâna viitoare (?), prin care serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fǎrǎ stǎpân urmeazǎ a fi concesionat, însǎ de cǎtre Consiliul Local şi nu de cǎtre primar, ca pânǎ acum – dupǎ cum se susţine, argumentat, în interpelare.
Vom reveni asupra modului în care îşi va gǎsi rezolvarea acest conflict, în condiţiile în care directorul executiv POPA şi-a anunţat intenţia de a formula plângere penalǎ împotriva primarului COMAN, la îndemnul federaţiei naţionale la care este afiliatǎ Asociaţia pentru protecţia animalelor “Şi ei au dreptul la viaţǎ”.
Filip MERARU
Ziarul de pe Net
ANEXĂ: Interpelarea dnei Cristina Popa
Nr. 12 din 31.10.2013
Către: Consiliul Local al municipiului Falticeni, întrunit în şedinţa publică din 31.10.2013
În atenţia: domnului Primar al municipiului Falticeni
În atenţia: doamnelor/ domnilor consilieri locali ai municipiului Falticeni
Interpelare PRIVIND NEREGULILE DEPISTATE DE CATRE ASOCIATIA PENTRU PROTECTIA ANIMALELOR “SI EI AU DREPTUL LA VIATA“FALTICENI in derularea activitatii de gestionare a cainilor fara stapan de pe teritoriul municipiului Falticeni
Stimate domnule Primar,
Stimate doamne/ stimaţi domni consilieri locali,
Membrii Asociatiei pentru protectia animalelor “SI EI AU DREPTUL LA VIATA“precum si iubitorii de animale din Falticeni isi exprima nemultumirea si profunda dezaprobare fata de modul in care, contrar legii, s-a derulat contractul de servicii nr. 22714/2012 incheiat cu SC ELEVEN SRL din Secuieni- Neamt si avand drept obiect problema cainilor fara stapan pe plan local.
Dorim astfel, să supunem atenţiei dumneavoastră câteva aspecte care au ramas neclarificate – ca urmare a răspunsurilor primite la adresele noastre şi ca urmare a discuţiilor avute atat cu domnul primar, cat si cu domnul viceprimar de cateva luni incoace.
1. In primul rand, va aduc la cunostinta faptul ca HCL 104/2012 de aprobare a ”Regulamentului privind stabilirea normelor referitoare la detinerea cainilor pe teritoriul municipiului Falticeni” a fost anulat prin Hotararea nr. 6484/17.10.2013 a Tribun. Suceava- sectia contencios administrativ.
Principalele motive pentru care am solicitat anularea sunt pe scurt: Regulamentul instituie obligatii care suprima drepturi permise de lege, limiteaza dreptul la proprietate al detinatorilor de caini, ii discrimineaza vadit, le impune plata unor taxe, prestatii si/sau contributii ilegale in bani si le aplica sanctiuni contraventionale abuzive; majoritatea articolelor din Regulament constituie reglementari paralele, in domenii reglementate deja prin acte normative de nivel superior, care fie propun solutii diferite, fie reiau solutiile din actele normative de nivel superior. Si nu in ultimul rand, Consiliul Local Falticeni nu era abilitat de lege sa emita hotarari in domeniul „detinerii cainilor” iar odata cu adoptarea acestui „Regulament”, o serie de prerogative date de lege in competenta ANSVSA, respectiv DSV si MAI au fost transferate in mod ilegal in competenta unor servicii publice – Politia Locala
Singura exceptie de la aceasta regula este cea a infiintarii/functionarii „Serviciilor de gestionare a cainilor fara stapan” in conditiile OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan si ale HG 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor-cadru de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea si functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, precum si a stabilirii cuantumului „taxei de revendicare-adoptie a cainilor”, in conditiile art. 8 din OUG nr.155/2001 completata si modificata.
2. Contractul de prestari servicii nr. 22714/08.11.2012 incheiat cu SC ELEVEN SRL
OUG nr. 155 / 2001 privind aprobarea Programului de gestionare a cainilor fara stapan in vigoare la data incheierii contractului prevede:
Art. 1 – Consiliile locale ale unitatilor administrativ-teritoriale au obligatia de a infiinta, in functie de necesitati, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, servicii specializate pentru gestionarea cainilor fara stapan.
Art. 2 – (1) Consiliile locale ale unitatilor administrativteritoriale au obligatia de a amenaja din fonduri proprii, in functie de necesitati, in conditiile prevazute in anexa nr. 1, adaposturi pentru cainii fara stapan, respectiv pentru acei caini care circula liberi, fara insotitor, in locuri publice.
(2) Consiliile locale au obligatia de a incadra in serviciile infiintate potrivit art. 1 cel putin un medic veterinar si cel putin un tehnician veterinar pentru evidenta, supravegherea, asistenta medicala veterinara si efectuarea unor actiuni sanitare veterinare prevazute de legislatia sanitara veterinara.
(3) In cazul in care este posibil, serviciile specializate pentru gestionarea cainilor fara stapan pot fi concesionate potrivit reglementarilor legale in vigoare.
La momentul actual, Primaria Falticeni nu detine o HCL privind infiintarea serviciului specializat de gestionare a cainilor fara stapan, obligatorie prin OUG155/2001.
In conditiile in care cainii fara stapan constituie o problema pentru administratia publica aceasta are obligatia infiintarii unui serviciu specializat de gestionare a cainilor fara stapan, amenajarea de adaposturi, angajarea unui tehnician veterinar si a unui medic veterinar, in conditiile legii.
Numai Consiliul local poate concesiona serviciul specializat, in conditiile legii (nu si primarul).
Incheierea oricaror contracte de prestari servicii vizand activitatea de gestionare a cainilor fara stapan sunt ilegale, fiind permisa doar incheierea contractelor de prestari servicii cu medicii veterinari de libera practica, in conformitate cu prevederile legii 160/1998, pentru organizarea si exercitarea profesiunii de medic veterinar, care vor asigura asistenta veterinara de specialitate in cadrul adaposturilor serviciilor publice de gestionare a cainilor fara stapan.
Orice alte forme de organizare si “atribuiri de servicii” sunt ilegale.
Consumul fondurilor publice pentru o activitate fara autorizare sunt ilegale si intra sub incidenta penala (deturnari de fonduri, consum nejustificat de fonduri publice, inselaciune, etc)
In consecinta, in termenul prevazut de lege, Asociatia noastra a solicitat prin adresa nr. 6 din 04.03.2013 anularea/rezilierea CONTRACTULUI DE SERVICII nr. 22714 / 08.11.2012 incheiat intre Municipiul Falticeni prin Primar si SC ELEVEN SRL SECUIENI- NEAMT, lucru care nu s-a intamplat.
Mai mult, Federatia Nationala pt. Protectia Animalelor si Mediului ne-a comunicat inca de atunci sa formulam plangere penala impotriva primarului pentru abuz in serviciu contra intereselor publice.
3. Legat de derularea acestui contract, facem urmatoarele precizari:
a) In temeiul acestui contract de prestari servicii, sunt incheiate in mod ilegal si prin inducerea in eroare a cetatenilor asa-numitele Contracte de adoptie/revendicare sau dupa denumirea din OUG 155/2001 declaratii-angajament.
Partile contractante sunt persoana care adoptatoare sau proprietarul care isi revendica animalul si Consiliul Local Falticeni prin Serviciul de gestionare a cainilor fara stapan. Din moment ce acest Serviciu nu este infiintat inca, cum poate fi parte intr-un contract de adoptie?
b) Desi OUG nr. 155 prevede foarte clar ca adoptia si revendicarea sunt gratuite, iar toti cainii incredintati catre adoptie sunt microcipati sau crotaliati si in mod obligatoriu sterilizati, vaccinati si deparazitati, persoanele adoptatoare se aleg doar cu un caine cu cercel in ureche si li se pune in vedere ca au obligatia sa faca aceste operatii pe cheltuiala lor, sub amenintarea unei amenzi aplicate de reprezentantii Primariei care, culmea tupeului, indraznesc sa verifice starea cainelui la domiciliul adoptatorului.
c) Din discutiile purtate cu domnul primar si cu domnul viceprimar rezulta o mare dilema: unul sustine ca se plateste doar capturarea si transportul cainilor, iar celalalt ca sunt decontate toate operatiunile veterinare prevazute in contract. Care este adevarul?
Cu toate ca am solicitat in nenumarate randuri documentele aferente acestui contract, incepand cu dosarul de achizitie, contractele de adoptie si revendicare, facturile de decontare din care sa rezulte costurile suportate de primarie, acestea nu ne-au fost comunicate, desi constituie informatii de interes public.
Dupa calculele noastre, costul suportat de primarie pentru un caine mascul este de 305 lei, iar pentru o femela de 383 lei (calculat pentru numai 3 zile de cazare).
4. Suntem nemultumiti de inducerea in eroare a cetatenilor cu privire la cainii maidanezi.
In primul rand, in mass-media au aparut declaratii din partea primarului si a viceprimarului in legatura cu organizarea unei dezbateri publice cu privire la cainii fara stapan, lucru neadevarat.
De asemenea, daca ar fi fost informati corect, oamenii nu ar mai fi incheiat acele contracte de adoptie in aceste conditii. Ce se intampla cu banii pe care unii adoptatori i-au cheltuit cu sterilizarea, vaccinarea, etc. cainilor adoptati?
5. O alta problema o constituie faptul ca nu au fost discutate cu consilierii locali propunerile si sugestiile noastre, iar cererile noastre adresate Consiliului Local au ramas fara raspuns.
6. Nu in ultimul rand, ca si Asociatie de protectie a animalelor de pe plan local, suntem ignorati cu desavarsire, incalcanduni-se dreptul prevazut de OUG nr. 155/2001 de a participa la actiunile de capturare din Falticeni, desi am solicitat in scris de nenemarate ori acest lucru.
Vă mulţumim.
ASOCIATIA PENTRU PROTECTIA ANIMALELOR “SI EI AU DREPTUL LA VIATA“ – prin reprezentant legal – director executiv POPA CRISTINA ELENA