După cum vă informam în seara de 31 octombrie a.c., un accident rutier a avut loc la ora 19.25, pe D.J. 208A, în afara localității Poiana din oraşul Dolhasca. Un localnic, Relu Bosânceanu, de 60 de ani, localnic, în timp ce se deplasa, ca pieton, pe partea stângă a drumului, a fost accidentat de un autovehicul care a părăsit locul accidentului.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autovehiculul implicat în accident este proprietatea lui Constantin M., de 46 ani din municipiul Fălticeni, posesor al permisului de conducere pentru categoria ,,B”, care locuiește în prezent, la mama sa în oraşul Dolhasca, autoturismul fiind găsit la această adresă cu avarii.
Oamenii legii l-au găsit ieri, 01.11.2013, la ora 08.15, pe Constantin M., în zona Gării Dolhasca, care a recunoscut faptul că a condus autoturismul implicat în accident.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net