Pasionaţii de fotografie sunt invitaţi să imortalizeze bogăţia culturală a Bucovinei şi să descopere toate acele imagini care pot să prezinte interes din punct de vedere cultural şi turistic.
Invitaţia este adresată oricărui cetăţean al judeţului Suceava, de către Cabinetul parlamentar al deputatului PNL Radu SURUGIU, care a lansat concursul « Fotografii din Bucovina”.
Pentru a participa, este necesară completarea formularului de înscriere ataşat şi trimiterea, până la data de 15 noiembrie 2013, a câte unei fotografii pentru fiecare din categoriile: peisaje, portrete şi instantanee (din viaţa de zi cu zi).
Vă prezentăm, mai jos, Regulamentul de organizare a concursului, pus la dispoziţie de organizatori, şi vă dorim succes !
Filip MERARU
Ziarul de pe Net
Regulament de organizare a concursului de fotografie
“Fotografii din Bucovina”
Vă rugăm să citiţi cu atenţie regulamentul de mai jos. Prin completarea formularului de înscriere în concurs vă exprimaţi acordul asupra respectării acestui regulament.
Capitolul I. Organizare:
1.1. Concursul este organizat de către cabinetul parlamentar al deputatului PNL Radu Surugiu
1.2. Se pot înscrie în concurs fotografii realizate cu aparate foto sau telefoane mobile.
1.3. Concursul se organizează în judeţul Suceava şi este structurat pe 3 categorii:
* Peisaje din natură ( să fie specificată localitatea din care sunt )
* Portrete (oameni alături de nume şi localitate)
* Instantanee ( fotografii din viata de zi cu zi ).
Capitolul II. Tema concursului
2.1. Bucovina, ”Țara Fagilor” conform toponimului slav, datează ca regiune istorică încă din 1392, fiind parte constitutivă a Principatului Moldovei până în 1775, când devine provincie austriacă timp de 143 de ani. Din noiembrie 1918, Bucovina revine României și rămâne până astăzi o regiune încărcată de istorie, cultură, meleaguri pitorești, oameni calzi și tărâmuri de legendă.
2.2. Dacă ești pasionat de fotografie, iubești cultura, natura și oamenii Bucovinei și dorești să arăți lumii cât de frumoase sunt meleagurile bucovinene, participă la concursul inițiat de cabinetul parlamentar al deputatului PNL Radu Surugiu și vei avea șansa ca fotografiile tale să ajungă în Parlamentul României!
Capitolul III. Perioada de desfăşurare a concursului:
3.1. Calendarul desfăşurării concursului:
5 octombrie – 15 noiembrie 2013: Înscrierea participanților
15 noiembrie – 25 noiembrie : Jurizare
3.2. Festivitatea de premiere va avea loc la Casa de cultură din Gura Humorului , strada Sf. Gavril . (Data la care va fi premierea o vom comunica ulterior tuturor participanţilor).
Cele mai bune fotografiile vor fi expuse în incinta casei de cultură cu posibilitatea de a fi achizitionate, iar banii stranşi vor fi folosiţi în scop umanitar.
Capitolul IV. Înscrierea fotografiilor
4.1. Fiecare participant poate înscrie câte o fotografie pentru fiecare categorie, transmise pe adresa de email: radu.surugiu@cdep.ro sau cabparlamentar.surugiuradu@yahoo.com. Email-ul va conține datele următoare: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon şi localitatea de domiciliu.
4.2. Odata cu înscrierea fotografiei, participantul este de acord ca aceasta să fie publicată pe pagina de Facebook a deputatului PNL Radu Surugiu.
4.3. Fotografia trebuie să aibă o rezoluţie minima de 1280×1024 pixeli . Pentru a putea fi înscrisă în concurs fiecare fotografie va trebui sa fie în format JPG şi să aibă un nume reprezentativ. Imaginile trebuie să aibă copyright mentionat (© Nume Fotograf).
4.4. Ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea fotografiilor a căror calitate tehnică a imaginii este slabă sau nu sunt ilustrative pentru tema concursului.
4.5. Fotografiile înscrise nu trebuie să fie editate (postprocesate). Nu se pot adauga sau elimina elemente din imagine. Nu sunt acceptate lipirea sau suprapunerea mai multor fotografii (colajul). Orice alt procedeu de procesare va duce la descalificarea imaginii respective.
4.6. Concurentul este unic responsabil pentru orice consecințe directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării cu fotografii la acest concurs. Fotografiile înscrise trebuie să fie originale, realizate de concurenţi. Organizatorul concursului nu își poate asuma răspunderea pentru nicio fotografie însuşită în mod ilegal de către concurenţi.
4.7. Nu vor fi acceptate în concurs fotografii ce conţin sau instigă la orice formă de violență sau au caracter ofensator, abuziv, indecent, calomniator sau obscen. Totodată, nu vor fi acceptate imagini ce conțin publicitate, materiale promoţionale sau sigle/branduri vizibile.
4.8. Organizatorul concursului poate refuza înscrierea unei fotografii în concurs dacă aceasta nu respectă condiţiile din regulament, fară a-şi justifica decizia.
4.9. Drepturile asupra imaginilor înscrise în concurs aparţin autorilor acestora.
4.10. Organizatorul concursului nu își poate asuma în nici un fel responsabilitatea în cazul în care terţe părţi vor descărca / utiliza materialele de pe platformele de socializare ale domnului deputat PNL Radu Surugiu
4.11. Înscrierea în concurs implică acordul autorului ca materialele participante realizate de acesta să poată fi folosite de catre organizatori pe site-ul propriu (afişarea imaginilor înscrise în galeria concursului) sau în scopul promovării concursului .
Capitolul V. Modalitatea de organizare
Concursul va fi anunţat prin intermediul platformelor de socializare, al presei, şcolilor şi a primăriilor locale. La concurs poate participa oricare cetăţean al judeţului Suceava. Toate fotografiile trimise trebuie să se încadreze în cerinţele tehnice impuse de prezentul regulament.
Orice informaţii suplimentare sau clarificări pot fi obţinute în intervalul orar 10:00 – 16:00 la numerele de telefon: 0733.004.550 Adriana Horia sau 0754.024.745 Mihaela Străjeriu .
6. Jurizare
6.1. Jurizarea va fi facută de către juriul ales de organizatorul concursului, prin persoanele desemnate de acesta.
6.2. Decizia alegerii fotografiei câstigătoare pe baza juriului va fi definitivă, irevocabila şi nu va trebui justificată.
Capitolul VII. Premii
Pentru câștigători se vor acorda următoarele premii:
7.1. Un participant va primii un singur premiu chiar dacă participă la fiecare categorie.
7.2. Pentru fiecare categorie câștigătorul va primi un premiu în valoare de 300 lei. Pentru fiecare categorie vor fi acordate 2 menţiuni a câte 50 lei fiecare.
7.3. Fotografiile câștigătoare vor fi expuse la cabinetul parlamentar al deputatului PNL Radu Surugiu, din Campulung Moldovenesc, strada Calea Bucovinei nr 10.
Capitolul VIII. Prevederi finale
8.1. Imaginile care nu respectă prevederile din acest regulament vor fi excluse din concurs.
8.2. Prin înscrierea şi participarea la acest concurs, concurentul declară că a citit şi își exprimă acordul asupra respectării acestui regulament.