*procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava vor cere arestare preventivă pentru că nu a plătit, în mod abuziv, salariile personalului de la școala din Herla
Astăzi, 08.11.2013, poliţiştii din cadrul IPJ Suceava l-au reţinut pe Ilie GHERMAN (50 de ani), primarul comunei Slatina, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 Cp. cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod Penal.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi prezentarea învinuitului pentru emiterea mandatului de arestare preventivă de către instanţa competentă, Judecătoria Fălticeni.
Procurorii au reținut în sarcina lui Ilie GHERMAN faptul că, în calitatea oficială pe care o avea în cadrul Primăriei Slatina ca şi ordonator principal de credit, prin punerea în executare a unei rezoluţii infracţionale unice a blocat nelegal drepturile salariale pentru lunile septembrie şi octombrie 2013 pentru 59 de cadre didactice şi personal auxiliar de la Școala din Herla. Mai mult decât atât, deşi în bugetul primăriei era alocată suma de 352.432 pentru plata drepturilor salariale, învinuitul a luat decizia de a nu deschide linia de credit pentru alimentarea contului de salarii pentru plata drepturilor salariale personalului instituţiei de învăţământ. Acesta a persistat în rezoluţia infracţională generând o stare gravă şi concretă de nesiguranţă şi oprobriu public.
GHERMAN urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Potrivit portalului Judecătoriei Fălticeni, inculpatul Ilie GHERMAN va fi adus în fața magistraților, în această seară, la ora 23.30, cu propunerea de arestare preventivă pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net
Să-i salte fir-ar mama lor de derbedei, indiferent de culoarea politică.