10 agenţi economici cu 33 de locuri de muncă – aceasta a fost oferta parţială la deschiderea Bursei destinate tinerilor defavorizaţi, în această dimineaţă.
Acţiunea derulată la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă Suceava face parte din programul naţional destinat stimulării tinerilor cu dizabilităţi, proveniţi din sistemul social de protecţie, fără familii sau care au executat pedepse privative de libertate.
Locurile de muncă sunt în domeniile servicii, alimentaţie publică, construcţii, prelucrarea lemnului, intermedieri financiare şi activităţi de cadastru.
Şefa AJOFM, MIRELA ADOMNICĂI, a precizat că mai există o serie de agenţi economici care prezintă noi oferte şi că datele finale ale acţiunii vor fi făcute publice peste câteva ore.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net